Antena 3 CNN Externe O femeie din Franța și-a regăsit sora geamănă cu ajutorul unui clip postat pe Youtube

O femeie din Franța și-a regăsit sora geamănă cu ajutorul unui clip postat pe Youtube

Ruxandra Rădulescu
1 minut de citit Publicat la 17:00 22 Apr 2021 Modificat la 17:06 22 Apr 2021

Anais Bordier, în vârstă de 33 de ani, din Franța a știut dintotdeauna că părinții ei au adoptat-o din Coreea de Nord, la scurt timp după ce aceasta s-a născut. 

Femeia însă nu se gândise niciodată că ar fi putut avea o soră geamănă, până ce o prietenă nu i-a arătat o poză a actriței americane de origine coreeană Samantha Futerman care părea să-i semene perfect.

Anais a început apoi să se uite la clipuri de pe Youtube cu aparițiile lui Samantha, apoi a început să se documenteze cu privire la originile actriței, și a aflat că au aceeași zi de naștere, 19 noiembrie 1982, și că ambele au fost adoptate. 

Tânăra și-a luat inima-n dinți și i-a trimis "sosiei" sale de peste ocean o cerere de prietenie pe rețelele de socializare și un mesaj în care o întreba unde s-a născut. 

"Nu puteam să nu ne holbăm una la celălaltă"

Într-un sfârșit Anais și Samantha au hotărât să se întâlnească și au fost în stare de șoc când și-au dat seama că de fapt sunt surori gemene identice. 

"Nu puteam să nu ne holbăm una la celălaltă, însă nu ne-am îmbrățișat eram mult prea șocate.

Am simțit ca și cum ea era oglinda mea, doar ca reflecția nu se mișca în același timp cu mine. Apoi mi-am întins mâna, am atins-o usșor pe cap apoi am început amândouă să râdem",  povestește Anais. 

Când am auzit-o pentru prima dată pe Anais râzând a fost ca și cum ascultam ecoul propriei mele voci, mărturisește cu entuziasm Samantha. Anais crescuse singură la părinți în Paris, Franța, iar geamăna ei Samantha crescuse alături de alți trei frați, la capătul celălalt al lumii, în SUA, New Jersey. 

Conform documentelor, cea care le-a adus pe lume era mamă singură, iar locul de naștere al gemenelor indică orașul Busan din Corea de Sud. În ciuda încercărilor, surorile nu au reușit să o găsească pe mama lor biologică.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole