O serie de imagini care surprind semnalmentele femeii au fost făcute publice pe rețelele de socializare, iar polițiștii ieșeni cer ajutor oamenilor.
"Poliţiştii ieşeni caută o femeie a cărei identificare va ajuta la instrumentarea unei cauze penale investigată la nivelul Poliţiei Municipiului Iaşi – Biroul de Investigații Criminale.
În cazul în care deţineţi informaţii care pot conduce la identificarea persoanei în cauză, vă rugăm să contactaţi dispeceratul Poliţiei Municipiului Iaşi la numărul de telefon 0232.302.604 sau să ne transmiteţi informaţiile la adresa de e-mail ipjiasi@is.politiaromana.ro", se arată într-o postare pe pagina de Facebook.
Imaginile făcute publice au fost surprinse de camerele de supraveghere. Se pare că ar fi vorba despre o femeie între două vârste, înaltă, brunetă cu păr tuns scurt și care poartă ochelari de vedere.
La momentul în care a fost filmată de sistemul de supraveghere video, femeia avea în mână o geantă voluminoasă, portocalie, dar și cu coș de gunoi.