Antena 3 CNN Externe O femeie, condamnată la 30 de ani de închisoare, după un avort spontan. A fost eliberată după 10 ani, în El Salvador

O femeie, condamnată la 30 de ani de închisoare, după un avort spontan. A fost eliberată după 10 ani, în El Salvador

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 13:43 10 Feb 2022 Modificat la 13:43 10 Feb 2022

Femeia, pe care activiștii care o ajutau au identificat-o doar ca Elsy, ispășise mai bine de un deceniu dintr-o pedeapsă de 30 de ani. Ea a fost a cincea femeie eliberată înainte de încheierea pedepsei de la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut.

Sărbătorim că Elsy a fost eliberată după ce a fost pe nedrept în închisoare ceva mai mult de 10 ani. S-a încheiat pedeapsa ei nedreaptă de 30 de ani pentru omucidere calificată”, a spus Morena Herrera, directorul Grupului non-profit Citizen Group pentru decriminalizarea avortului, potrivit The Guardian.

În iunie 2011, Elsy, o mamă singură, casnică, în vârstă de 28 de ani, a suferit un avort spontan. Ea a căutat ajutor, dar în loc să primească asistență medicală a fost imediat arestată cu suspiciunea că și-a întrerupt sarcina.

După un proces afectat de nereguli, ea a fost condamnată pentru omor calificat. Nu este un caz singular.

La 23 decembrie, El Salvador a eliberat trei femei închise în mod similar. O a patra a fost elibarată la 17 ianuarie.

În ultimii 20 de ani, El Salvador a trimis în judecată 181 de femei care au suferit urgențe obstetricale. Organizația lui Herrera a reușit să elibereze 61 dintre ei din 2009.

Curtea interamericană a drepturilor omului a decis, în noiembrie, că El Salvador a încălcat drepturile unei femei identificate drept Manuela, care a fost trimisă la închisoare pentru încălcarea legilor avortului și a murit în timp ce își ispășea pedeapsa de 30 de ani.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole