Antena 3 CNN Actualitate O femeie din București se filmează când își torturează și umilește fetița de 5 ani: "O chinuie pentru un bărbat"

O femeie din București se filmează când își torturează și umilește fetița de 5 ani: "O chinuie pentru un bărbat"

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 23:44 13 Sep 2020 Modificat la 23:44 13 Sep 2020

Pe imagini se poate observa cum femeia se filmează, în diferite perioade, în timp ce își bate fetița și o trage de păr.

"Această femeie locuiește în Giulești, are o fetiță de 5 ani și o bate tot timpul pentru un bărbat cu care vorbește. De fapt, ăla o pune să o bată. Vă rog din inimă, Poliția să facă ceva. Au fost cei de la Secția 4, dar nu au rezolvat absolut nimic, doar că a fost arestată 24 de ore și i-au dat drumul.

Cum este posibil așa ceva, să îi dai drumul la o nenorocită care își traumatizează fetița pentru un bărbat. Am înțeles că fetița este la bunica ei acum, dar nici bunica nu este așa bună. Scăpați îngerașul ăsta din mâna monștrilor, să nu îi mai facă rău. Cine poate să facă ceva pentru fetița asta chinuită și să scape din infernul în care este", a scris Mădălina, într-o postare pe Facebook în care a publicat poze cu femeia, dar și imagini din timpul chinurilor la care era supusă fetița.

Cel mai probabil, cazul este în atenția Poliției, având în vedere că femeia a fost reținută pentru 24 de ore și apoi eliberată. Atenție, urmează imagini cu un puternic impact emoțional.

CItește și: Poliția s-a sesizat din oficiu în cazul mamei care se filma când își chinuia fetița, în București

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole