Antena 3 CNN Actualitate Social O femeie din Bucureşti a salvat viaţa unui bărbat care a suferit o criză de diabet şi a căzut în zăpadă. Trecătorii: "Lăsaţi-l, doamnă, că o fi beat"

O femeie din Bucureşti a salvat viaţa unui bărbat care a suferit o criză de diabet şi a căzut în zăpadă. Trecătorii: "Lăsaţi-l, doamnă, că o fi beat"

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 18:38 11 Mar 2021 Modificat la 18:47 11 Mar 2021

Femeia poveşteste că barbatul i-a atras atenţia pentru că mergea în zig zag şi, la un moment dat, l-a văzut cum cade pe jos în zăpadă. Ajunsă lângă el a observat cum starea lui se înrăutăţeste şi merge imediat să îi aducă o sticlă de apă, asta în timp ce martorii privesc nepăsători. 

"Îmi iau copchilu din dotare și săniuța. Plecăm în parc. Profit de ocazie și povestesc cu piciu tot ce vedem, atingem, mirosim, simțim cu și despre iarnă. Aproape de parc, în fața unui restaurant, el și ea stau la țigară. Din față se apropie un domn de cca 50-60 de ani. Își dă masca jos. Se sprijină de o mașină. Și din acea secundă nu mi-am putut dezlipi ochii de el. Se spală cu zăpadă pe față. Îmi îndrept privirea ostentativ către cei doi (el și ea de la țigară). Copilu' trage de mine. Că m-am oprit în mijlocul drumului. Și ei doi privesc același bărbat care merge deja în zig zag, se sprijină pe mașini. Mă întorc după el. Copchilu strigă că vrea in parc. "Puiu' așteaptă puțin, mami".

Trecătorii: "Lăsați-l, doamnă, în pace că o fi beat!"

"Domnul cade în zăpadă sub privirile celor doi care își fumau liniștiți tigara. Mă duc la el. Abia vorbește. Intru in restaurant. Cumpăr o sticlă de apă. După mine un domn: "Lăsați-l, doamnă, în pace că o fi beat", a scris bucureşteanca Facebook.

"Omul avea nevoie de insulină. Făcea o criză"

"Mă încăpățânez și nu renunț. Îl ajut să își desfacă ghiozdanul. (Copilul așteaptă liniștit pe săniuță). Omul avea nevoie de insulină. Făcea o criză. Abia vorbea. Mă roagă într-una să îi vorbesc. Și îi vorbesc. Dracu' știe ce am debitat. Că debitam într-una. Îmi așez mâna pe umărul lui. Stau cu el în zăpadă. Nu-l pot ridica. El e de 2 ori cât mine. Se mai apropie un domn. Îl ajută să se ridice din zăpadă.

Intru în restaurant și iau pâine (nu, nu mi-au mai cerut bani și s-au oferit să îl ajute să intre in restaurant). O mulțime de oameni se strânge acum...abia acum. Domnul își facuse între timp injecția...începe să își revină...

"Plânge cu lacrimi de copil, mă ține de mână și îmi mulțumește"

"Plânge cu lacrimi de copil, mă ține de mână și îmi mulțumește. Stau tăcută. Nu știu ce aș putea spune. Nu am nimic de spus acum. Acum nu știu decât să îl țin de mână și atât. Nu mai am cuvinte. Au secat toate. Îl las pe un alt domn să rămână lângă el căci domnul în discuție deja se simțea inconfortabil plângând în fața mea și nu doream să îi creez un disconfort", a mai scris femeia.

"Şi beat dacă era, avea vreo relevanţă"

"Oameni buni... nu mai stați nepăsători!!! Ce vă costă???? Interveniți, oameni buni, atunci când vedeți că cineva are nevoie de ajutor!!!! Cuuuum, dracului, îți poți fuma liniștit țigara când un om pică secerat în zăpadă în fața ta??? Și beat dacă era... avea vreo relevanță??? Acesta era un diabetic. Putea fi orice altceva... are vreo relevanță???

NU! Nepăsarea NU are scuze. Și știți de ce? Pentru că în locul domnului de azi, putea fi oricare dintre voi. Vreți schimbare? Faceți voi primul pas!", a conchis Maria Romaniuc pe Facebook.

Îmi iau copchilu din dotare și săniuța. Plecăm în parc. Până în parc am tras la sanie ca la sala de forță. Măcar acum am...

Publicată de Maria Romaniuc pe Joi, 11 martie 2021
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole