Antena 3 CNN Actualitate O femeie declarată moartă din greşeală a decedat în spital. S-a trezit din ”morţi” când au ridicat-o ca să o aşeze în sicriu

O femeie declarată moartă din greşeală a decedat în spital. S-a trezit din ”morţi” când au ridicat-o ca să o aşeze în sicriu

Silvia Țigănilă
<1 minut de citit Publicat la 17:00 26 Noi 2020 Modificat la 17:00 26 Noi 2020

”Pacienta se simţea mai bine, miercuri, se pregăteau chiar să o externeze. Aseară (miercuri, n.r.) a intrat în stop cardio-respirator şi nu s-a putut resuscita. La ora 19.45, a fost declarat decesul”, a declarat joi, pentru ebihoreanul.ro, directorul medical al Spitalului clinic Judeţean Oradea, Lucia Daina.

Bihoreanca a ajuns la spital vinerea trecută, în comă profundă şi în stare de avansată de hipotermie, după ce poliţistul care a găsit-o căzută în casă joi a stabilit că a decedat.

Poliţistul este anchetat pentru neglijenţă

Polițistul a sunat medicul de familie al bătrânei pentru ca acesta să constate decesul, însă medicul i-a spus că va trece mai târziu. Poliţistul a plecat și a lăsat-o pe bătrână să zacă în locuinţa neîncălzită. 

Joia trecută polițistul a anunţat şi rudele femeii să se pregătească de înmormântare, doar că femeia a dat semne de viață vineri dimineață, când aparţinătorii au ridicat-o ca să o aşeze în sicriu.

Şocaţi, oamenii au chemat ambulanța. Bătrâna a fost dusă de urgență la spital, unde a fost internată în comă profundă. Miercuri seara, inima ei s-a oprit.

Cazul a fost preluat de Parchetul Curţii de Apel Oradea. Împotriva poliţistului s-a dispus începerea urmăririi penale. 
 

Etichete: Bihor moarta
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole