Antena 3 CNN Actualitate Locale O femeie a fost atacată de un şacal, într-un parc de lângă Primăria Arad

O femeie a fost atacată de un şacal, într-un parc de lângă Primăria Arad

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 12:56 15 Aug 2023 Modificat la 12:56 15 Aug 2023

Femeia se afla la plimbare cu bichonul ei și a încercat să îl protejeze, crezând că e vorba despre un câine maidanez.

Incidentul şocant s-a petrecut în centrul oraşului Arad. Femeia se afla pe o bancă în parc, aproape de sediul Primăriei Arad.

Femeia a observat doi bărbaţi care ieşiseră la plimbare cu un căţel. Ulterior, a observat un alt animal, care a urmărit şi a atacat din spate patrupedul. Cei doi bărbaţi au reuşit să scape rapid de animal, însă acesta s-a repezit într-o fracţiune de secundă asupra câinelui femeii.

Aceasta a încercat să îşi salveze animalul de companie, însă şacalul a muşcat-o. Femeia a crezut în tot acest timp că este vorba despre un câine maidanez. Totuşi, nici femeia nici cei doi bărbaţi nu au auzit animalul atacator lătrând.

Femeia a mers la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde a primit îngrijiri medicale.

Ulterior, aceasta şi-a dat seama că ar fi vorba despre atacul unui şacal. Femeia a făcut o postare pe reţelele de socializare în care spune că acest tip de animal este din ce în ce mai des întâlnit în oraşul Arad, la fel şi vulpile, care atacă stânele din împrejurimi.

Femeia a făcut plângere la Poliţia Locală, însă nu a primit încă niciun răspuns şi nici nu ştie dacă au fost luate măsuri în acest sens.

 

Etichete: Arad
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole