Antena 3 CNN Actualitate Inedit O femeie a fost atacată în grădină de un șarpe scăpat din cioc de o pasăre de pradă. Ce a urmat depășește orice închipuire

O femeie a fost atacată în grădină de un șarpe scăpat din cioc de o pasăre de pradă. Ce a urmat depășește orice închipuire

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:54 09 Aug 2023 Modificat la 13:55 09 Aug 2023

Peggy Jones, o femeie în vârstă de 64 de ani din statul american Texas, își tundea gazonul atunci când un șoim a scăpat un șarpe pe ea.

Inițial, femeia a remarcat doar reptila, care i s-a încolăcit pe braț și a lovit-o cu capul în față, de mai multe ori.

"În timp ce încercam să-mi înfășor brațul și să înlătur șarpele, acesta mă lovea în față. Mi-a lovit ochelarii de câteva ori. Eu îl tot loveam, el mă lovea și se agăța", a povestit Jones (foto interior), citată de BBC.

Ea și-a dat seama că șarpele a fost, probabil, scăpat de o pasăre, pentru că la momentul respectiv femeia nu se afla sub copacii din care, eventual, reptila putea să cadă.

Citește și: Șarpe de peste un metru și jumătate, în curtea unei familii din Mehedinți

Presupunerea sa a fost confirmată rapid.

Pasărea de pradă nu s-a împăcat cu gândul că și-a pierdut prânzul, așa că a coborât în picaj și și-a înfipt ghearele în carnea femeii.

"Șoimul a apărut la fel de repede cum a apărut șarpele. Pasărea a apucat șarpele înfășurat în jurul brațului meu și l-a tras. Când a făcut-o, mi-a tras și mie brațul în sus", a continuat Jones relatarea terifiantei experiențe.

Șoimul s-a luptat cu tenacitate să recupereze șarpele, rănind-o în mod repetat cu ghearele pe femeie. În cele din urmă, pasărea a luat înapoi ce-și dorea.

În urma atacurilor multiple, Peggy Jones s-a ales cu răni înțepate, tăieturi, zgârieturi și vânătăi severe. Ea a fost transportată de soțul ei la spital, după incidentul petrecut în data de 25 iulie.

Jones a mărturisit că a fost traumatizată de întâlnirea nedorită și neașteptată cu șarpele și cu pasărea de pradă și că s-a gândit că va muri în urma atacurilor.

În plus, amintirea persistentă a incidentului i-a provocat probleme cu somnul și a determinat-o să rămână în stare alertă, de teama unor posibile noi atacuri.

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole