Mirela Voicu a avut-o invitată, sâmbătă, în emisiunea ''Voi cu Voicu'' pe parapsihologul Alina Albert, una dintre persoanele care a fost protagonista unui episod de moarte clinică, înregistrată oficial, pe când avea 24 de ani. Ea a căpătat de atunci o percepţie extrasenzorială ce îi permite să se raporteze diferit la tot ceea ce ne înconjoară.
Alina Albert a povestit la Antena 3 ce a văzut ''dincolo''.
''Am ajuns pe o masă de operație într-un context foarte trist - am pierdut un copil într-o sarcină foarte mare. Nu pot să spun că a fost un avort propriu-zis, doar că într-un fel sau altul activitățile mele fizice au declanșat acest avort. Eram cumva la început de viață, foarte tânără și foarte săracă. Am ajuns la spital, am fost lăsată pe holurile spitalului de la ora 8 dimineață până la 15. Iar când am ajuns în sala de operație eram în șoc septic - mi-au făcut prima doză de anestezic, nu puteau să mă opereze pentru că infecția era foarte mare, și pentru a doua doză a trebuit să-și dea acordul mama, pentru că ei nu își asumau responsabilitatea. A doua doză de anestezic practic m-a băgat în acea moarte clinică'', a povestit Alina Albert.
Aceasta povestește că prima senzație pe care a avut-o a fost aceee că zbura.
''Vedeam medicii care rămâneau undeva în spate, iar eu mă afundam într-o cădere lentă și non-gravitațională în întuneric. Acesta a fost momentul de moarte, de eliberare - un moment foarte frumos'', a mărturisit Alina Albert.