Antena 3 CNN Actualitate Social Femeia batjocorită de stat va primi indemnizație după ce cazul a fost mediatizat la Antena 3

Femeia batjocorită de stat va primi indemnizație după ce cazul a fost mediatizat la Antena 3

<1 minut de citit Publicat la 16:39 26 Mar 2018 Modificat la 16:39 26 Mar 2018

Femeia batjocorită după ce medicii au reușit să îi salveze mâna va primi banii cuveniți din partea statului român. Decizia a fost luată după ce cazul a fost intens mediatizat la Antena 3.

Este vorba despre o femeie căreia medicii au reușit să îi planteze degetele în urma unui accident de muncă. Operația a fost una doar cu scop estetic deoarece nu își poate folosi degetele. chiar și așa Comisia de Evaluare a avut o reacție extrem de cinică, dacă are degete poate munci și nu poate primi pensie de boală.

”Ultimii doi ani au fost foarte grei, mai ales că am avut parte de foarte intervenții chirurgicaleă. Ărima dată nu mi s-a dat nicio șansă să mi se salveze mâna. Am mers la comisie atunci și pusesem pozele cu mâna. Doctora care m-a investigat a spus că a văzut mâna în poze și atat. Evaluarea a fost făcută în baza pozelor și a actelor medicale. Nimeni nu m-a întrebat nimic. M-am simțit umilită.”, a declarat Marinela Farcaș, pentru Antena 3.

Etichete: stat indemnizatie caz
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole