Una din patru femei au fost agresate de partener cel puțin o dată în viață, iar alte câteva zeci de mii reclamă abuzurile la Poliție. Doar în acest sfârșit de săptămână femeile au apelat numărul de urgență după ce au fost agresate de partenerii lor de viață.
Statisticile Poliției arată că 40% dintre ordinele de protecție sunt încălcate. Aproape jumătatea dintre femeile care cer ajutor de la oamenii legii sunt căutate apoi de agrosorii care vor să se răzbune.
Este și cazul unei bătrâne din Teiuș care a fost bătută, zilele trecute, de soțul ei în vârsta de 72 de ani. Acesta a fost arestat pentru 24 de ore, pentru încălcarea ordinului de protecție.
Tot în județul Alba, o soacră din localitatea Crăciunelul de Jos a solicitat ajutor Poliției după ce fiica ei, în vârstă de 31 de ani, a fost agresată fizic de soțul ei în urma unor discuții contradictorii. Bărbatul a plecat de acasă până la sosirea agenților, dar a fost identificat și reținut pentru 24 de ore.
Au mai fost și alte cazuri în care iubitele sau soțiile au fost agresate în aceste zile. Multe dintre discuții au apărut în urma consumului excesiv de alcool.În România, violența rămâne o problemă răspândită. Conform unui studiu, una din patru femei a fost agresată fizic, iar în 91% din cazuri agresorul a fost chiar partenerul de viață.
Vă reamintim că puteți apela la numărul 0800 500 333 pentru semnalarea oricărui caz de violență domestică, o linie telefonică nonstop, gratuită.