Un bărbat de 37 de ani, din Berevoești, care conducea un autoturism pe un drum comunal din localitate, a lovit un autoturism parcat, după care a ricoșat pe sensul opus, unde a accidentat trei femei aflate pe o bancă.
În urma impactului, una dintre femei, de 52 de ani, a murit, iar celelalte două au fost rănite. Pompierii ISU au anunțat că femeia a decedat după ce o autoutilitară și un autoturism au fost implicate înntr-un accident. Din impact, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile, zdrobind femeia care se afla pe bancă. Aceasta ar fi suferit o amputație la membrul inferior, prezentând leziuni incompatibile cu viața.
Din verificările polițiștilor a reieșit că șoferul nu avea permis de conducere și era beat, etilotestul indicând o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform IPJ Argeș.