Antena 3 CNN Life Sănătate Femeile de peste 40 de ani ar putea să nu mai beneficieze de ajutorul de la stat pentru cupluri infertile. Rafila face marele anunț

Femeile de peste 40 de ani ar putea să nu mai beneficieze de ajutorul de la stat pentru cupluri infertile. Rafila face marele anunț

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 12:46 01 Iun 2022 Modificat la 13:15 01 Iun 2022

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, nu exclude posibilitatea extinderii programului pentru ajutoarea cuplurilor infertile care doresc copii, dar a precizat că trebuie stabilite nişte criterii.

“Nu ştiu să vă dau detalii pentru că eu am avut o singură discuţie cu doamna ministru Firea în urmă cu vreo trei luni. Întrebaţi la Ministerul Familiei. Noi avem deja un astfel de program, el se desfăşoară la nivel naţional.

Sigur că putem discuta despre extinderea acestui program, însă, extinderea acestui program trebuie să ţină cont de nişte criterii.

În toate ţările din Uniunea Europeană există astfel de criterii. Noi avem un punct de vedere, un raport al comisiei de specialitate a Ministerului Sănătăţii, care propune astfel de criterii care să facă posibilă pentru cuplurile infertile, să facă posibil să aibă un copil, cu riscuri cât mai puţine pentru că şi lucrul ăsta trebuie luat în considerare, iar vârsta până la care se face acest lucru în Uniunea Europeană este de maxim 40 de ani.

De obicei, la 40 de ani, până la 40 de ani vârsta mamei, 42 de ani în câteva ţări şi ceea ce este extrem de important, de asemenea, un parametru care trebuie evaluat şi în funcţie de acest lucru să se recomande această procedură, este vorba despre rezerva ovariană care se calculează la femei încât beneficiarele sau cuplurile beneficiare ale acestui program să aibă o şansă cât mai mare să aibă copii şi în primul rând să aibă copii sănătoşi”, a transmis Alexandru Rafila, potrivit news.ro.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole