Antena 3 CNN Actualitate Locale Femei arse de vii în propria locuință, după ce a izbucnit un incendiu. Pompierii le-au descoperit după ce au stins focul

Femei arse de vii în propria locuință, după ce a izbucnit un incendiu. Pompierii le-au descoperit după ce au stins focul

<1 minut de citit Publicat la 10:06 30 Mar 2020 Modificat la 10:06 30 Mar 2020

Incendiul s-a produs în noaptea de duminică spre luni, într-o localitate din județul Vrancea. Trupurile neînsuflețite ale femeilor au fost găsite după ce pompierii au stins incendiului.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, luni, în jurul orei 01.05 pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la o locuinţă din satul Pădureni, comuna Jariştea. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție, în cooperare cu pompierii din localitățile învecinate, au acţionat pentru stingerea unui incendiu care cuprinsese o locuinţă.

Pompierii s-au luptat cu flăcările puternice timp de trei ore, iar la final au descoperit trupurile femeilor carbonizate.

Una dintre victime avea 50 de ani, iar cealaltă 82 de ani. Se pare că dormeau în momentul izbucnirii incendiului.

Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Sursă: Mediafax
Etichete: Vrancea incendiu
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole