FCSB a fost învinsă fără drept de apel de Glasgow Rangers, cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe stadionul Ibrox Park din Glasgow, în etapa a treia a competiţiei de fotbal Europa League.
După un debut cu victorii (4-1 cu RFS şi 1-0 cu PAOK), campioana României a capotat în Scoţia, încasând patru goluri, marcate de Tom Lawrence (10), Vaclav Cerny (31, 55) şi Hamza Igamane (72).
FCSB a fost privată de un gol valabil în al doilea minut de joc, după ce Miculescu a interceptat mingea în faţa portarului Butland, dar arbitrul a acordat fault în atac.
Rangers a controlat jocul de la un capăt la altul, roş-albaştrii având doar acţiuni sporadice, nereuşind decât arareori să pună în pericol poarta scoţienilor.
Raskin (7) a şutat din margine careului, dar Târnovanu a respins, între câteva minute mai târziu, Lawrence (10) a tras din marginea careului şi l-a învins pe goalkeeper-ul român.
Gazdele au fost aproape să îşi dubleze avantajul (15), la un corner, când Târnovanu a ieşit sub minge, dar Souttar a reluat pe lângă poartă.
Prima ocazie a echipei antrenate de Charalambous a venit în min. 28, când Luis Phelipe a şutat din marginea careului, dar Butland a respins de sub transversală.
În min. 31, Luis Phelipe a pasat greşit pentru Edjouma, Cerny a interceptat, a pătruns şi a şutat cu efect din marginea careului, majorând avantajul gazdelor.
În partea secundă, Tavernier (51) a şutat peste poartă din afara careului, iar apoi Cerny (55) a realizat dublă, în urma unei curse nestingherite pe partea dreaptă.
Rangers a mai avut ocazii prin Diomande (66), dar a fost imprecis, şi prin Bajrami (70), dar Târnovanu a fost la post.
Marocanul Igamane (72) a închis tabela, cu un şut la colţul lung, de lângă Dawa. Igamane a mai avut o oportunitate (80), dar Târnovanu a apărat.
FCSB a căutat golul de onoare, dar Musi (78) şi Octavian Popescu (82) au fost imprecişi.
Acesta este doar al doilea eşec pentru FCSB în actualul sezon european, în care are şase victorii şi trei egaluri.
Echipele româneşti aveau doar două înfrângeri în faţa formaţiilor scoţiene în cupele europene în ultimele 16 meciuri înaintea partidei de la Glasgow (8 victorii, 6 egaluri).
Rangers are acum şase victorii în ultimele sale şapte partide oficiale de acasă, în toate fără gol primit.
Campioana României le va mai întâlni în acest sezon de Europa League pe FC Midtjylland (7 noiembrie, acasă), Olympiakos Pireu (28 noiembrie, acasă), Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).
Primele opt clasate se vor califica în optimile de finală, în timp ce formaţiile clasate pe locurile 9-24 vor juca un baraj pentru calificarea în optimi.
Glasgow Rangers - FCSB 4-0 (2-0)
Au marcat: Tom Lawrence (10), Vaclav Cerny (31, 55), Hamza Igamane (72).
Glasgow, Stadion Ibrox Park
Europa League - etapa a treia
Au evoluat echipele:
Rangers: 1. Jack Butland - 2. James Tavernier (căpitan), 27. Leon Balogun (4. Robin Propper, 68), 5. John Souttar, 22. Jefte - 8. Connor Barron, 43. Nicolas Raskin - 18. Vaclav Cerny (24. Neraysho Kasanwirjo, 74), 11. Tom Lawrence (10. Mohamed Diomande, 46), 14. Nedim Bajrami (50. Zakariya Lovelace, 74) - 9. Cyriel Dessers (29. Hamza Igamane, 57). Antrenor: Philippe Clement.
Rezerve neutilizate: 31. Liam Kelly - 20. Kieran Dowell, 21. Dujon Sterling, 45. Ross McCausland, 47. Robbie Fraser, 48. Cole McKinnon, 49. Bailey Rice.
FCSB: 32. Ştefan Târnovanu - 28. Alexandru Pantea (33. Risto Radunovic, 46), 30. Siyabonga Ngezana, 5. Joyskim Dawa (căpitan), 17. Mihai Popescu - 42. Baba Alhassan, 18. Malcom Edjouma (29. Alexandru Musi, 60) - 15. Marius Ştefănescu (25. Alexandru Băluţă, 46), 70. Luis Phelipe (10. Octavian Popescu, 46), 11. David Miculescu (24. Wiliam Baeten, 63) - 9. Daniel Bîrligea. Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 99. Andrei Vlad - 2. Valentin Creţu, 3. Ionuţ Panţîru, 19. Daniel Popa, 21. Vlad Chiricheş.
Arbitru: Marco Di Bello; arbitri asistenţi: Davide Imperiale, Alessio Berti; al patrulea oficial: Rosario Abisso (toţi din Italia)
Arbitru video: Luca Pairetto; arbitru asistent video: Valerio Marini (ambii din Italia)
Observator UEFA pentru arbitri: Michal Benes (Cehia); Delegat UEFA: Kim Hallberg (Danemarca)
Cartonaşe galbene: Luis Phelipe (16), Tavernier (24), Ştefănescu (36), Cerny (38), Mihai Popescu (43), Băluţă (77), Barron (81).