Antena 3 CNN Sport Fotbal extern FCSB a defilat în Armenia și e ca și calificată în turul trei preliminar al Europa League

FCSB a defilat în Armenia și e ca și calificată în turul trei preliminar al Europa League

2 minute de citit Publicat la 23:21 25 Iul 2019 Modificat la 23:21 25 Iul 2019

Erevan, 25 iul /Agerpres/ - FCSB a făcut un pas mare spre turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, după ce a învins formaţia armeană Alaşkert FC cu scorul de 3-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Academiei FFA din Erevan, în prima manşă a turului al doilea preliminar. 

Vicecampioana României a făcut diferenţa în ultima jumătate de oră, prin golurile marcate de Florin Tănase (60), Iulian Cristea (68) şi Florinel Coman (81), pe o căldură sufocantă (37 de grade la ora de start). 

Gazdele au avut prima mare ocazie, prin Nenadovic, care a tras din marginea careului (13), iar Vlad a respins în transversală. 

FCSB a avut prima oportunitate în min. 33, când Cristea a fost aproape de a relua cu capul din 6 metri. 

Vlad a fost providenţial şi în min. 39, când a respins de la vinclu şutul lui Sekulic. 

La reluare, Planic a ratat o şansă bună (53), şutul său din întoarcere ştergând bara laterală. Armenii au replicat prin Hairapetian (58), care a ratat din careu. 

FCSB a deschis scorul după o gafă a portarului Cancarevic, care, presat de Man, a respins greşit, iar Florin Tănase a marcat simplu (60). 

Voskanian (67) a avut o oportunitate notabilă, în urma unui corner, dar un minut mai târziu FCSB se desprindea pe tabelă prin Iulian Cristea (68), cu capul, după o lovitură liberă executată de Vînă. 

Coman a închis tabela (81), cu un şut din voleu de la 15 metri. 

Partida revanşă va avea loc pe 1 august, la Giurgiu. 

FCSB va juca în turul al treilea preliminar cu câştigătoarea duelului dintre Mlada Boleslav (Cehia) şi Ordabasî Şimkent (Kazahstan), manşa întâi fiind programată în România, pe 8 august. 

Alaşkert FC - FCSB 0-3 (0-0) 
Au marcat: Florin Tănase (60), Iulian Cristea (68), Florinel Coman (81). 
Erevan, Stadionul Academiei FFA 
Europa League - turul al doilea preliminar (prima manşă) 

Au evoluat echipele: 
Alaşkert: 55. Ognjen Cancarevic - 3. Taron Voskanian, 6. Haik Işhanian, 22. Hrair Mkoian, 8. Gagik Daghbaşian - 21. Artak Grigorian (căpitan) - 18. Tiago Coelho Andrade, 17. Danilo Sekulic (10. Gustavo Marmentini, 65), 11. Vahagn Hairapetian, 15. Uros Nenadovic (20. Vardan Pogosian, 72) - 19. Nikita Tankov (77. Ghegham Ghadimian, 55). Antrenor: Abraham Haşmanian. 
Rezerve neutilizate: 1. Henri Avaghian - 5. Danijel Stojkovic, 9. Thiago Galvao, 14. Sarghis Şahinian. 
FCSB: 99. Andrei Daniel Vlad - 23. Ovidiu Popescu, 16. Bogdan Planic, 17. Iulian Cristea, 8. Lucian Filip - 20. Ionuţ Vînă, 6. Dragoş Nedelcu, 10. Florin Tănase (căpitan) - 98. Dennis Man (24. Diogo Salomao, 77), 21. Ioan Hora (26. Răzvan Oaidă, 46), 7. Florinel Coman (25. Ovidiu Perianu, 90). Antrenor: Bogdan Andone. 
Rezerve neutilizate: 34. Cristian Bălgrădean - 14. Thierry Moutinho, 40. Laurenţiu Constantin Ardelean, 70. Claudiu Belu-Iordache. 

Arbitru: Rob Harvey; arbitri asistenţi: Wayne McDonnell, Mark Gavin; al patrulea oficial: Bernard Connolly (toţi din Irlanda) 
Cartonaşe galbene: I. Cristea (16), Grigorian (76), Voskanian (88

Citește mai multe din Fotbal extern
» Citește mai multe din Fotbal extern
TOP articole