Antena 3 CNN Sport Fotbal intern FC Voluntari a câștigat Cupa României! Astra, în genunchi la loviturile de departajare

FC Voluntari a câștigat Cupa României! Astra, în genunchi la loviturile de departajare

3 minute de citit Publicat la 23:30 27 Mai 2017 Modificat la 23:30 27 Mai 2017

FC Voluntari a câştigat în premieră Cupa României la fotbal, după ce a dispus cu 5-3 la loviturile de departajare de Astra Giurgiu, sâmbătă seara, în finala desfăşurată pe stadionul ''Ilie Oană'' din Ploieşti. 

Scorul a fost egal, 1-1, atât după 90 de minute, cât şi după prelungiri (120 de minute). 

FC Voluntari a produs o mare surpriză la ediţia a 79-a a competiţiei, impunându-se în faţa unei favorite clare, care a dominat prima repriză, dar apoi a considerat că meciul s-a încheiat şi a fost surprinsă de ilfoveni. 

Echipa antrenată de Claudiu Niculescu a obţinut trofeul după ce portarul Răzvan Balauru a apărat şutul lui Alexandru Stan la loviturile de departajare, iar Cosmin Achim a transformat lovitura decisivă. 

Astra a dominat prima repriză, în care Voluntari nu şi-a creat nicio ocazie. Prima ocazie a fost semnată de Budescu (11), care a trimis puţin peste poartă din lovitură liberă lateral stânga. Teixeira (23) a tras la colţul scurt, dar Balauru a prins fără probleme. Săpunaru a reluat cu capul peste poartă (32), la o lovitură liberă executată de Budescu. 

Astra a deschis scorul în min. 35, după o acţiune a lui Alex Ioniţă, care a finalizat cu un şut de la 18 metri. 

Până la pauză, giurgiuvenii au mai irosit trei şanse, în min. 38, prin Stan, care a tras de la distanţă pe lângă poartă, şi în min. 44, prin Teixeira, cu un şut cu efect la colţul lung, scos de Balauru, pentru ca Buş (45+1) să trimită un şut slab din careu. 

În repriza a doua, Astra a făcut un pas înapoi, iar FC Voluntari a avut tot mai mult curaj. Prima oportunitate a ilfovenilor a venit în min. 57, din lovitură liberă, Bălan şutând puţin peste poartă. 

Astra a mai avut ocazii prin Budescu (59), care a trimis slab cu capul la o centrare a lui Ioniţă, dar Balauru a prins cu siguranţă. Ioniţă II a fost deposedat (60) în careu de Cazan, cu preţul unei accidentări. 

FC Voluntari a fost periculoasă şi prin Marinescu (63), dar şutul său a fost prins de Lung. Ioniţă a fost aproape să dubleze avantajul echipei sale, însă şutul său din întoarcere a ocolit ţinta de puţin (66). 

Prima mare ocazie a ilfovenilor s-a consumat în min. 77, când o lovitură de cap a lui Voduţ a fost respinsă de Lung, după care Bălan a tras mult peste poartă din 5 metri. 

La poarta cealaltă, Nicoară (80) a tratat cu superficialitate o oportunitate bună şi a tras din careu peste poartă. 

FC Voluntari a ratat din nou o ocazie mare de gol, prin Căpăţînă (81), dar Stan a respins de pe linia porţii. Echipa vişinie a obţinut un penalty în min. 82, când Voduţ a fost faultat stupid de Junior Morais în careu, iar Marinescu a restabilit egalitatea (83). 

FC Voluntari a fost aproape să încheie meciul în timpul regulamentar, dar Lung a respins mingea deviată de Nicoară la şutul din careu al lui Voduţ (89). 

În prelungiri, la o minge reluată în faţa porţii de Cosmin Achim (97), Piţian a respins in extremis. Marinescu (99) a tras un şut din afara careului, prins de Lung. Budescu (103) a fost şi el periculos, cu un şut din careu, puţin peste transversală. Ultima oportunitate a fost semnată de Bălan (109), din lovitură liberă, puţin peste poartă. 

La loviturile de departajare, pentru FC Voluntari au marcat Adrian Bălan, Laurenţiu Marinescu, Mihai Voduţ, Petre Ivanovici şi Cosmin Achim, iar pentru Astra au înscris Fabricio, Cristian Săpunaru şi Takayuki Seto, iar Alexandru Stan a ratat. 

Pentru Florin Lovin a fost ultimul meci din carieră, el anunţându-i retragerea din activitate. 

Astra rămâne în palmares cu o singură Cupă a României, în 2014. 

FC Voluntari va disputa Supercupa României cu campioana FC Viitorul. 

Etichete: Cupa Romaniei
Citește mai multe din Fotbal intern
» Citește mai multe din Fotbal intern
TOP articole