Antena 3 CNN Sport Fotbal intern FC Viitorul a învins-o pe Dinamo și își confirmă statutul de lider

FC Viitorul a învins-o pe Dinamo și își confirmă statutul de lider

1 minut de citit Publicat la 00:11 05 Feb 2017 Modificat la 00:11 05 Feb 2017

Liderul Ligii I de fotbal, FC Viitorul, şi-a confirmat statutul prin victoria cu scorul de 2-1 (0-1) reuşită sâmbătă seara, în Şoseaua Ştefan cel Mare, cu Dinamo Bucureşti, în etapa a 22-a. 

FC Viitorul este neînvinsă în cele şase partide disputate de-a lungul timpului pe terenul lui Dinamo, în care a obţinut cinci victorii şi un egal. 

Dinamo a deschis scorul prin Dan Nistor (26), cu un şut de la 25 de metri, dar FC Viitorul a egalat după pauză, prin francezul Kevin Boli (64), care a trimis mingea în plasă din 6 metri, la centrarea lui Neluţ Roşu, la debutul său în tricoul echipei antrenate de Gheorghe Hagi. Florinel Coman (78), cu un şut splendid la vinclu de la 20 de metri, a adus victoria constănţenilor. 

FC Viitorul a avut două ocazii bune în prima repriză, ambele ratate de Gabi Iancu (15, 39). 

Dinamo a avut oportunitatea în repriza a doua să tranşeze soarta partidei, dar Adam Nemec a ratat cu portarul Victor Rîmniceanu în faţă (62). Imediat după egalare, Sergiu Hanca a trimis pe lângă poartă (65), într-o nouă fază periculoasă a dinamoviştilor. 

Oaspeţii au mai avut şanse de gol prin Coman (69), Cristian Ganea (80) şi Florin Purece (86), iar Dinamo a mai avut o ocazie prin Hanca (77). 

În tur scorul a fost de 1-1. 

FC Viitorul a câştigat meciurile susţinute în ultimele şase etape şi e neînvinsă de şapte runde. 

Dinamo se află la al doilea eşec consecutiv şi are trei eşecuri în ultimele patru etape. 
 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Fotbal intern
» Citește mai multe din Fotbal intern
TOP articole