Un bărbat de 54 de ani din judeţul Alba este acuzat că, timp de ani în şir, şi-a violat fiica vitregă.
Şi declaraţia mamei este şocantă. Femeia a ştiut că individul i-a violat fiica, dar i-a spus fetei să-l ierte. Fără niciun sprijin în familie, adolescenta nu a avut curaj să ceară ajutor. Ani în şir, ar fi îndurat violurile. Acum, i-a povestit însă unei vecine, calvarul prin care trecea acasă. Femeia şi-a anunţat o nepoată, care este chiar asistent social în localitatea din judeţul Alba, în care locuieşte adolescenta. Imediat, a fost anunţată şi poliţia.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El are trei copii cu mama fetei pe care ar fi supus-o abuzurilor.
Atât protecţia copilului, cât şi poliţia continuă cercetările în acest caz.
Sursa:
observator.tv