În noaptea de marți spre miercuri, în zona industrială a Iașiului, un paznic de la o societate comercială a sunat la 112 după ce a auzit țipetele unei fete care întreținea relații sexuale cu doi bărbați. Paznicul a crezut că fata este în pericol și a alertat autoritățile.
Polițiștii au găsit lângă un TIR doi bărbați, iar în cabina autotrenului se afla o femeie. În urma verificărilor aceștia au aflat că bărbați aveau 19 și 25 de ani, iar unul dintre ei este iubitul femeii din cabină.
Femeia era, de fapt, o adolescentă, în vârstă de 14 ani, despre care polițiștii au aflat că este dispărută din Vaslui.
Cei doi bărbați și adolescenta au consumat băuturi alcoolice, iar mai apoi au întreținut relații intime. Așadar, țipetele auzite de paznic nu ar fi fost unele care să indice faptul că fata se afla în pericol.
Adolescenta ar fi declarat că a întreținut relații intime cu cei doi tineri de bunăvoie.
„În noaptea de 30 spre 31 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la faptul că doi tineri și o tânără întrețin relații sexuale într-o parcare din municipiul Iași. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat cele trei persoane, respectiv o minoră și doi tineri, de 19 ani și 25 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, au precizat reprezentanții Inspectoratul Poliției Județene Iași, potrivit bzi.ro.