Antena 3 CNN Actualitate Fata care şi-a ucis cea mai bună prietenă şi i-a aruncat trupul într-un parc din Mangalia a fost trimisă în judecată

Fata care şi-a ucis cea mai bună prietenă şi i-a aruncat trupul într-un parc din Mangalia a fost trimisă în judecată

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 14:06 09 Noi 2023 Modificat la 14:06 09 Noi 2023

Tânăra va fi judecată la Tribunalul Constanţa pentru mai multe infracţiuni, pe lângă cea de omor. Loredana este acuzată că, după ce şi-a omorât cea mai bună prietenă, i-a furat acesteia cardul şi a scos bani de la un bancomat din oraş.

Loredana Atănăsoaie a fost filmată în noaptea crimei de camerele de supraveghere din oraş în timp ce transporta trupul prietenei sale într-o valiză.

[GAL layout="4"]

"La data de 08 octombrie 2023 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei A.L.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (două acte materiale), operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar și acces ilegal la un sistem informatic.

Citeşte şi: Fata găsită moartă într-un parc din Mangalia a fost omorâtă de cea mai bună prietenă dintr-un motiv care i-a şocat pe anchetatori

Din probatoriul administrat au rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, următoarele date: în noaptea de 05/06.08.2023, în timp ce se aflau în camera unui hotel din stațiunea Saturn, pe fondul unor conflicte preexistente, inculpata a înjunghiat-o pe colega sa, victima C.E.A., în zona gâtului şi i-a provocat moartea, ce a survenit în urma unei hemoragii interne și externe, consecința plăgii înțepate-tăiate de la nivel cervical, cu interesarea pachetului vascular de la acest nivel, apoi a transportat cadavrul victimei şi l-a abandonat sub o bancă din municipiul Mangalia. Totodată, în dimineața zilei de 06.08.2023, inculpata a sustras un card bancar al victimei ucise, iar, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a accesat fără drept de trei ori sistemul informatic de la ATM-ul unei bănci comerciale de pe strada Constanței din municipiul Mangalia, prin folosirea card-ului bancar sustras şi astfel a retras fraudulos, în mod succesiv, suma totală de 2.000 de lei, în două tranșe, a câte 1.000 lei fiecare (o interogare sold și două retrageri efective de bani), bani pe care și i-a însușit fără drept.

Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanța.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil", se arată într-un comunicat al procurorilor.

Etichete: crima din Mangalia
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole