Fata din Oradea, elevă la un liceu din oraş, a fost găsită, în urmă cu câteva zile, cu ochii în lacrimi pe o bancă din apropierea casei sale. Două femei care treceau prin zonă au observat-o pe copilă şi au încercat să o liniştească.
După ce au reuşit să o calmeze, cele două femei au întrebat-o ce s-a întâmplat, iar povestea fetei a fost una dramatică.
Adolescenta le-a povestit cum, după moartea mamei sale, a fost nevoită să aibă grijă de fraţii ei, în timp ce tatăl a devenit agresiv şi chiar a abuzat-o sexual o lungă perioadă de timp.
Imediat, cele două femei au mers la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor şi au povestit drama prin care trece adolescenta.
"Cele două martore au reuşit să o liniştească pe fată, care le-a povestit apoi teroarea pe care o trăieşte. După moartea mamei sale şi plecarea mamei vitrege, ea a rămas împreună cu cei patru fraţi în grija tatălui, care o abuza sexual de ani de zile", a declarat un reprezentant al DGASPC pentru ebihoreanul.ro.
Angajaţii de la Protecţia Copilului au căutat-o pe fată şi au găsit-o la un fast-food din Oradea, acolo unde tânăra lucrează în vacanţă, iar aceasta le-a confirmat drama prin care trecea.
Potrivit presei locale, bărbatul îşi abuza fiica de 16 ani pe motiv că "n-are altă femeie şi ea ar trebui să îi înţeleagă nevoile".
Drama fetei care plângea pe o bancă din Oradea
DGASPC Bihor a decis ca fata, împreună cu unul dintre fraţii mai mici, să fie internaţi într-un centru pentru copii abuzaţi. Mai mult, autorităţile au mers la casa bărbatului şi l-au surprins în timp ce voia să fugă cu ceilalţi copii.
Acesta a devenit violent şi chiar l-a ameninţat pe un angajat de la Protecţia Copilului că îi va tăia gâtului, moment în care a fost solicitat ajutorul Poliţiei.
Joi, 26 august 2021, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu instanţa de judecată a decis arestarea lui preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţia de viol în formă continuată asupra unui minor.