Antena 3 CNN Actualitate Fată de 15 ani răpită de pe stradă de indivizi necunoscuți, chiar de sub ochii unchiului său

Fată de 15 ani răpită de pe stradă de indivizi necunoscuți, chiar de sub ochii unchiului său

Dan Gabor
<1 minut de citit Publicat la 21:22 30 Noi 2020 Modificat la 21:22 30 Noi 2020

Răpitorii fetei au demarat apoi în trombă într-o direcție necunoscută.

Fata este de etnie romă, are domiciliul în Odorheiu Secuiesc, județu Harghita, iar de aproximativ o lună a venit la unchiul său. A fost declanșat sistemul Alertă Răpire Copil. Oamenii legii fac cercetări și încearcă acum să dea de urma bărbaților care au fugit cu fata. Aceștia ar fi folosit o mașină Audi de culoare neagră.

"La fața locului, s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, pentru identificarea autoturismului în cauză. S-a declanșat mecanismul "Alertă răpire copil", constituindu- se celula de criză.

Cei care pot oferi date, care să conducă la depistarea minorei în cauză, sunt rugați să apeleze nr. unic de urgență 112", au precizat reprezentanții Poliției, într-un comunicat.

Alertă Răpire Copil este un mecanism naţional de alertă publică care se declanşează în situaţii de răpire a unui copil ori în situaţii când vorbim de un copil dispărut a cărui viaţă poate fi în pericol. După declanşarea alertei, oricine are vreo informaţie despre copilul răpit, este rugat să anunţe imediat Poliţia.

Etichete: rapire
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole