Antena 3 CNN Externe O fetiță a fost salvată de un erou necunoscut care a prins-o în brațe după ce a căzut de la 8 metri înălțime

O fetiță a fost salvată de un erou necunoscut care a prins-o în brațe după ce a căzut de la 8 metri înălțime

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 21:17 23 Iun 2022 Modificat la 21:17 23 Iun 2022

Micuţa se juca cu o tabletă pe balconul unui apartament situat la etajul doi al unei clădiri, iar părinții ei erau în locuință.

Fata a scăpat tableta de pe balcon și s-a aruncat după ea să o prindă, căzând în gol de la 8 metri distanță de sol. Un tânăr care se afla în trecere chiar în acel moment a observat mai întâi tableta căzând și apoi a văzut fetița cum se aruncă după ea, relatează ziarul local Tribuna di Treviso. Acesta a intervenit fulgerător și a salvat copila.

Bărbatul, a cărui identitate este necunoscută, a reușit să o prindă pe copilă în brațe, înainte ca trupul ei să atingă asfaltul.

Cei care au asistat la toată scena au chemat apoi poliția la fața locului.

Părinţii nu au fost denunțați pentru neglijența lor, transmite presa locală. Totul s-a petrecut în după-amiaza zilei de luni, 20 iunie 2022, în cartierul Sant’Antonino din Treviso.

Etichete: Italia cazut balcon
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole