Antena 3 CNN Actualitate Fată de 13 ani din Bacău, lovită de tren. Medicii i-au reimplantat piciorul într-o intervenție de 9 ore

Fată de 13 ani din Bacău, lovită de tren. Medicii i-au reimplantat piciorul într-o intervenție de 9 ore

Gigi Cojocaru
1 minut de citit Publicat la 15:39 26 Ian 2022 Modificat la 15:50 26 Ian 2022

O echipă mixtă de cadre medicale de la Spitalul de Copii din Iași a stat în sala de operație peste 9 ore pentru a reuși reimplantarea piciorului fetei de 13 ani care a fost lovită de o locomotivă în gara din Bacău.

Prognosticul medicilor de la Spitalul de Copii este rezervat. S-a reușit reimplantarea piciorului minorei, care se este internată la Anestezie și Terapie Intensiva.

După prima intervenție care a durat mai bine de nouă ore, tânăra va mai fi supusă altor intervenții chirurgicale. Medicii speră ca până la sfârșitul lunii aceasta să fie externată și să înceapă ședințele de fiziokinetoterapie.

„Fetiţa a fost victima unui accident feroviar. Din declaraţiile ei reiese că a alunecat pe şinele de tren în momentul care trenul a intrat în gară la peron. A fost adusă la noi cu stare generală gravă, însă conştientă şi cu leziuni multiple care au fost investigate imagistic. A intrat imediat în blocul operator şi sub coordonarea unei echipe multidisciplinare a fost stabilizată.

Ea este în continuare internată la ATI, pe chirurgie plastică. Este intubata, ventila mecanic. Prognosticul în acest moment este rezervat. În blocul operator s-a reuşit reimplatarea antipiciorului drept cu stabilirea vascularizaţiei membrului respectiv, însă evoluţia va fi bine supravegheată şi se va interveni dacă va fi nevoie, din nou”, a declarat dr. Solange Roșu, purtător de cuvânt al Spitalului Sf. Maria din Iaşi.

Copila de 13 ani a fi traversat liniile de cale ferată, sărind gardul despărțitor al celor două linii. Fără să se asigure, a încercat să traverseze linia de cale ferată, moment în care a fost lovită de locomotivă.

 

Etichete: fata lovita tren
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole