Zeci de mii de persoane au demonstrat, duminică, împotriva extremei drepte în land-urile Turingia şi Saxonia din estul Germaniei, înaintea unor alegeri regionale în care partidul AfD este favorit în sondaje, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Aproximativ 30.000 de oameni au ieşit pe străzile din Turingia şi Saxonia pentru a protesta împotriva extremismului de dreapta”, a transmis Compact, alianţă cetăţenească şi unul dintre organizatorii mitingurilor.
„Mai degrabă de culoare decât brun (culoarea asociată cu nazismul - n.red. )”, „Apăraţi democraţia” sau „Fascişti, afară din parlamentul nostru” erau sloganurile scrise pe pancartele demonstranţilor, potrivit jurnaliştilor AFP prezenţi la Leipzig, unde s-au adunat aproximativ 11.000 de oameni.
În Dresda, capitala Saxoniei, un total de 12.000 de persoane au ieşit în stradă, iar 7.000 de persoane au fost numărate la Erfurt, în Turingia, potrivit Campact.
Protestele au loc înaintea alegerilor regionale decisive de la 1 septembrie din statele Turingia şi Saxonia, situate pe teritoriul fostei Germanii de Est.
Extrema dreaptă, reprezentată de partidul Alternative fur Deutschland (AfD), este în creştere în aceste două regiuni, unde este creditată cu un scor de aproximativ 30%. Pe 22 septembrie au loc alegeri locale şi în Brandenburg, land situat tot în fosta RDG.
„Întreaga societate civilă democratică s-a unit astăzi", a declarat Christoph Bauz, directorul general al Campact, într-un comunicat, cerând celorlalte partide să „excludă total orice alianţă cu AfD".
În sistemul parlamentar german, va fi dificil pentru AfD să ajungă la putere fără a forma o coaliţie, care nu este acceptată în prezent de niciunul dintre partidele care ar putea intra în parlament.
De asemenea, au fost organizate mitinguri cu zeci de mii de oameni înainte de alegerile europene din iunie, după şocul provocat de participarea membrilor partidului la o întâlnire a naţionaliştilor în cadrul căreia a fost discutat un plan de expulzare în masă a persoanelor de origine străină din Germania.