Antena 3 CNN Actualitate Inedit Fascinanta poveste a apariției stațiunii Bușteni. Ce se întâmpla acolo în 1882

Fascinanta poveste a apariției stațiunii Bușteni. Ce se întâmpla acolo în 1882

1 minut de citit Publicat la 12:04 08 Dec 2016 Modificat la 12:04 08 Dec 2016

Povestea staţiunii Buşteni este, de fapt, povestea fraţilor Carol şi Samuel Schiel şi a unei industrii care a dăinuit vreme de peste un secol; naşterea şi activitatea Fabricii de Hârtie „C&S Schiel, Succesorii-Buşteni” au deschis, de fapt, calea apariţiei oraşului montan din zilele noastre.

La începutul anului 1882, sesizând imensul potenţial economic al „aurului verde”, doi tineri investitori, Carol şi Samuel Schiel, fiii unui pastor luteran stabilit la Râşnov, au demarat construcţia unui veritabil centru forestier, al cărui nucleu a rămas cunoscut sub numele de „Fabrica de Hârtie C&S Schiel, Succesorii-Buşteni”. Câteva luni mai târziu, în ziua de 1 octombrie 1882, a început producţia de celuloză şi de hârtie, comenzile din ce în ce mai mari, care au sosit aproape instantaneu, şi necesitatea asigurării unui flux constant de materie primă determinându-i pe cei doi investitori să arendeze importante parcele din pădurile care se întindeau pe pantele munţilor din zonă.

După numai zece ani, amploarea deosebită pe care a căpătat-o activitatea fabricii a impulsionat dezvoltarea industrială a zonei, între anii 1891-1893 fiind deschis „Ferăstrăul de la Retivoiu”, numele popular sub care a rămas cunoscută fabrica de cherestea şi chibrituri de la Azuga. Pentru a uşura transportul lemnului, în anul 1894 a luat fiinţă prima cale ferată forestieră de pe Valea Prahovei. Linia cu ecartament îngust (700 mm.) avea o lungime de 6,2 kilometri şi urca până în pachetele de exploatare situate la poalele Muntelui Retivoiul, vagonetele încărcate cu buşteni fiind iniţial remorcate de locomotive cu abur importate din Germania şi Austria.

Continuarea, pe historia.ro.

Etichete: busteni
Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole