Pentru prima dată în istoria post-decembristă un decret prezidențial este suspendat de către o instanță.
Decretul prezidențial al lui Klaus Iohannis cu privire la numirea generalului Nicolae Ciucă în funcția de șef al Statului Major al Armatei Române este suspendat.
Ministrul Apărării, Gabriel Leș, a confirmat, luni, într-o intervenție la "Sinteza zilei", suspendarea decretului.
"Da, este suspendat. Propunerea pe care am făcut-o era una legală, cu care am venit înaintea președintelui, înaintea CSAT, încercând să găsim cea mai bună soluție pentru MApN.
Nu a fost o propunere politică, am spus-o de nenumărate ori, pentru că este vorba despre un general de 3 stele pe care poți să-l propui pentru o astfel de funcție și am încercat găsirea unei soluții. Președintele nu a vrut - știm povestea. Am contestat acest decret emis fără propunerea primului ministru și, având în vedere prevederile legale, am decis contestarea acestui decret în instanță", a declarat Gabriel Leș.
În acest moment, există un șef al Statului Major împuternicit, în persoana lui Laurian Anastasof, a adăugat Gabriel Leș.