Antena 3 CNN Actualitate Locale Fântâni și izvoare transformate în adevărate bombe biologice | Oamenii nu pot folosi apa în plină caniculă

Fântâni și izvoare transformate în adevărate bombe biologice | Oamenii nu pot folosi apa în plină caniculă

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 09:49 24 Iul 2022 Modificat la 09:49 24 Iul 2022

Din cauza secetei din ultima perioadă, sute de fântâni au secat, iar acolo unde mai există apa, aceasta nu este potabilă.

În județul Alba, aproape 90 % dintre fântâni și izvoare au apa contaminată, iar reprezentanții Direcției de Sănătate Publică îi avertizează pe localnici să nu o consume.

Solul și pânza freatică au fost contaminate în timp. În urma ultimelor analize făcute fântânilor și izvoarelor din județ, autoritățile au descoperit că din 37 de probe prelevate, 32 sunt neconforme.

Cele mai mari probleme sunt la sate și comune, acolo unde oamenii au apă cu nitrați, cu nitriți, amoniu și multe bacterii.

Localnicii din zona Munților Apuseni, de lângă Alba Iulia sau de lângă Teiuș, trăiesc lângă adevărate bombe biologice.

Medicii spun că aceste substanțe sunt deosebit de periculoase pentru om și, pe termen lung, pot duce la grave probleme de sănătate.

O altă sursă de contaminare a fântânilor este poluarea fecală, atât de natură animală, cât și de natură umană.

În pânza freatică sunt infiltrații de la gunoiul de grajd sau din latrine.

Pentru că nu toți localnicii știu că apa nu mai este bună pentru consum, reprezentanții primăriilor urmează să îi înștiințeze și să ia măsuri pentru îmbunătățirea situației.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole