Antena 3 CNN Actualitate Locale Familie cu patru copii, prinsă în zăpadă de aproximativ 50 de cm, salvată de jandarmi, în Arieșeni

Familie cu patru copii, prinsă în zăpadă de aproximativ 50 de cm, salvată de jandarmi, în Arieșeni

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 22:43 23 Dec 2023 Modificat la 23:00 23 Dec 2023

Patrula de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montani Arieșeni a intervenit sâmbătă seara în urma unui apel la 112, în zona Cheile Ordâncușei, pe drumul ce duce spre Ocoale. În zonă stratul de zăpadă măsoară aproximativ 50 cm, ceea ce face ca deplasarea să se facă cu dificultate.

Ajungând la mașina blocată, jandarmii au constatat că în interior se aflau doi adulți și patru copii care nu au mai putut continua deplasarea din cauza stratului mare de zăpadă căzută de pe versant pe drum.

[GAL layout="4"]

Jandarmii au oferit ajutorul necesar persoanelor aflate în dificultate, deblocând mașina, pe care au și repus-o pe carosabil.

Turiștii nu au necesitat îngrijiri medicale de specialitate, continuându-și drumul pentru a ajunge la pensiunea unde urmau să se cazeze.

Jandarmeria Alba recomandă responsabilitate și precauție la deplasările în zona montană și atrage atenția asupra faptului că există o atenționare meteo de cod portocaliu pentru zona montană din sudul județului, cod care vizezează viscol puternic cu rafale de 110-120 km/h și zăpadă troienită.

Familie cu 4 copii, salvată de jandarmii montani Patrula de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montani Arieșeni,...

Publicată de Jandarmeria Alba pe Sâmbătă, 23 decembrie 2023
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole