Antena 3 CNN Actualitate Familia elevului român, mort în timpul unei excursii în Austria, a început procedura de repatriere. Detalii din ancheta polițiștilor

Familia elevului român, mort în timpul unei excursii în Austria, a început procedura de repatriere. Detalii din ancheta polițiștilor

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:38 06 Dec 2023 Modificat la 09:38 06 Dec 2023

În acest moment, moartea elevului român este anchetată în două țări. În primul rând, cazul este cercetat în Austria, acolo unde polițiștii încearcă să afle cum a fost posibil ca elevul în vârstă de 12 ani să cadă de la o înălțime de peste zece metri. 

Toate probele pe care polițiștii din Austria le-au adunat până în acest moment și toate declarațiile luate de la martori întăresc tot mai tare varianta unui accident, fiind exclusă posibilitatea sinuciderii.

Pe de altă parte, în România, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița s-au autosesizat în acest caz.

Potrivit procedurilor, nu este exclus ca în perioada următoare să fie chemați la audieri cei doi profesori care i-au însoțit pe elevi în Austria. 

Citește și: "Nu poate să trăiască fără ea!". Femeia înjunghiată de soț în curtea unei primării din Iași, operată de medici. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile

Totodată, familia elevului decedat este hotărâtă să o reclame pe profesoara care supraveghea grupul de elevi.

"Această activitate a fost organizată în mod particular de către cei doi însoțitori. Deci nu este o activitate organizată la nivelul școlii. Este o excursie organizată în afara școlii", informează Valentin Stancu, purtător de cuvânt ISJ Dâmbovița.

Elevul mai fusese plecat cu aceeași profesoară de engleză și în alte excursii, atât în țară, cât și în străinătate. 

Conducerea școlii nu a dorit să precizeze ce se întâmplă în acest moment cu profesoara de engleză, nici dacă aceasta s-a mai prezentat sau nu la cursuri.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole