Povestea Alexandrei Torok a fost aflată de o țară întreaga, dar și de o echipă de tineri care au venit în sprijinul ei. Rămasă singură, după ce soțul a murit, Alexandra încearcă din răsputeri să le ofere celor cinci copii ai săi o viață cât mai ușoară.
"Viața este și grea și ușoară. Important este să ai puterea să mergi înainte și indiferent cât de greu ar fi să ai speranță că va fi bine", a declarat Alexandra Torok.
Voluntarii campaniei Ajută Satul au primit ca donație o casă bătrânească și au început repararea ei pentru ca cei mici să aibă un acoperiș deasupra capului.
Cei mici merg acum la școală și au un loc cald unde să se întoarcă.