Bărbatul suspectat că a ucis-o pe tânăra vânzătoare a magazinului pe care acesta îl deţine spune că nu-şi aminteşte cum a omorât-o pe fată.
În GALERIA FOTO de mai jos puteţi găsi imagini cu Ioana Beatrice, tânăra însărcinată ucisă într-un magazin din Bucureşti
[GAL layout="5"]Anchetatorii au hotărât ca presupusul criminal să fie consultat de un medic psihiatru. Între timp, familia tinerei ucise se teme că bărbatul ar putea să scape fără nicio zi de închisoare. Oamenii cer pentru el pedeapsa maximă şi despăgubiri.
"Foarte greu. Nu sunt cuvinte. Plângem în fiecare zi. Cel puţin eu, nu am cuvinte. Criminalul a depus o expertiză psihiatrică, din ce am înţeles, pentru Alzheimer, ceva de genul. Nu ştiu acum dacă el cred că ar putea spune că nu îşi aimneşte sau nu a fost în toate minţile, pentru că o persoană, nu ştiu, cât de nebun ai fi, nu poţi să faci aşa ceva unui copil, unei persoane care este însărcinată în patru luni, să o decapitezi.
Eu am cerut ca parte civilă, prin doamna avocată care se ocupă de cazul nostru, şi despăgubiri, o să cerem tot. Să fie distrus din toate punctele de vedere. Iubitul fetiţei mele este foarte trist, e mort înăuntru. Este foarte trist. Stă zi de zi la cimitir. De Crăciun a fost la cimitir, în noaptea de Revelion a fost şi a făcut Revelionul cu ea în cimitir. Familia lui nu ne-a contactat deloc, nimeni. Cer să se facă dreptate şi mă rog la bunul Dumnezeu să aibă cea mai mare pedeapsă şi cel mai mare chin", a declarat Mihaela Ghibirdic, mama fetei ucise.