Antena 3 CNN Actualitate Locale Fals preot de 19 ani din Galaţi, reţinut de poliţişti după ce a strâns 11.000 de lei pentru construirea unei biserici

Fals preot de 19 ani din Galaţi, reţinut de poliţişti după ce a strâns 11.000 de lei pentru construirea unei biserici

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 21:04 08 Sep 2021 Modificat la 21:04 08 Sep 2021

Totul a ieșit la iveală în urma unei percheziții efectuate de Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Galați, la locuinţa unui tânăr, de 19 ani, bănuit de înșelăciune în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale

Din cercetări a reieșit că tânărul s-a recomandat a fi preot timp de un an şi sub pretextul strângerii unor ajutoare financiare pentru înmormântare și construirea unei biserici, ar fi primit donații de la diferite persoane din țară și din străinătate, notează presa locală.

Potrivit poliţiştilor prejudiciul stabilit, până în prezent, este de aproximativ 11.000 de lei. În acest context, falsul preot a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Astăzi acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, care a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

 

Etichete: tanar preot Galați
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole