Antena 3 CNN Actualitate Facturile romanilor vor fi uriașe din cauza caniculei. Transelectrica anunță un nou record de consum

Facturile romanilor vor fi uriașe din cauza caniculei. Transelectrica anunță un nou record de consum

Andreea Ştefan
<1 minut de citit Publicat la 22:05 16 Iul 2021 Modificat la 23:10 16 Iul 2021

Din cauza caniculei din ultimele zile, facturile românilor la curent vor fi uriașe.

Miercu, 14 iulie, consumul maxim instantaneu a fost de 8.617 MW, consumul maxim orar 8.489 MW, iar consumul mediu al zilei 7.436 MW, potrivit unui comunicat al Transelectrica.

Joi, 15 iulie, consumul maxim instantaneu a fost de 8.687 MW, consumul maxim orar 8.552 MW, iar consumul mediu al zilei 7.474 MW.

Pe fondul temperaturilor ridicate înregistrate în ultima perioadă, valorile consumului național de energie, în sezonul verii, au atins cote maxime istorice, depășindu-le pe cele înregistrate la sfârșitul lunii iunie.

Record Transelectrica, înregistrat pe 25 iunie

Consumul de energie electrică a înregistrat vineri, 25 iunie, maximul ultimilor 20 de ani, fiind cel mai ridicat nivel de la începutul anilor 2000, în contextul valului de caniculă care a afectat întreaga ţară, a anunţat luni Transelectrica.

Valoarea instantanee maximă atinsă a fost de 8434 MW, la ora 12:48, valoarea medie orară a fost de 8349 MW, în intervalul 13-14, iar consumul mediu al zilei a fost de 7298 MW.

Precedentul record a fost atins în vara anului 2019, în data de 2 iulie, când s-a înregistrat o medie orară de 8335 MW, în intervalul 13-14, respectiv o medie a consumului din întreaga zi de 7287 MW.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole