Antena 3 CNN Actualitate Social Cum și-au achitat un milion de familii facturile la energie din fonduri europene

Cum și-au achitat un milion de familii facturile la energie din fonduri europene

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 21:07 27 Mar 2023 Modificat la 21:19 27 Mar 2023

Românii au efectuat un milion de plăți prin cardurile de energie, în perioada 20 februarie – 27 martie 2023, în valoare totală de peste 250 milioane de lei, bani veniți din fonduri europene.

Dintre aceastea, 138.882 au fost operate online, prin platforma pusă la dispoziție de Poșta Română. Deși prima tranșă se poate utiliza până la sfârșitul lunii iunie, în prima lună un milion de familii și-au plătit deja facturile cu cardul de energie, a anunțat luni Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

„În paralel, continuă anchetele sociale pentru stabilirea eligibilității, urmând ca noi beneficiari să intre în posesia cardurilor în cel mai scurt timp. Datorită modului accesibil în care am gândit sistemul de plată cu cardul de energie și mobilizării exemplare a tuturor celor implicați în acest proiect, vedem cum în 10 zile s-au făcut 500.000 de noi plăți.

Citește și: Soluţii practice pentru facturi la energie mai mici | Opreşte acest aparat când pleci de acasă sau dormi

Mulțumesc angajaților Poștei, care sunt la dispoziția beneficiarilor atât la sediile oficiilor poștale, cât și în teren, pentru a încasa plăți, iar aplicația online de plată a facturilor este accesibilă 24/7 pentru cei care vor să achite online”, a declarat Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Cele mai multe plăți cu cardurile de energie au fost făcute în Capitală (120.000) și în județele Suceava (41.000) și Bacău (35.500). Până în prezent, 2.110.134 de carduri de energie au ajuns la românii vulnerabili.

Urmează ca numărul lor să mai crească pe măsură ce se soluționează anchetele sociale, până în prezent fiind solicitate 6.089. De asemenea, în luna martie au fost preluate alte 51.924 declarații pe propria răspundere, iar dacă se descoperă noi beneficiari eligibili li se vor emite și distribui cardurile.

În februarie, alte 458.323 declarații au fost colectate care au generat 358.054 carduri noi. În total, de această măsură beneficiază aproximativ 4 milioane de persoane, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei, potrivit Mediafax.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole