Mii de consumatori din țară au primit facturi majorate la energie și gaze naturale și nu au beneficiat de plafonarea prețului. Pentru că normele de aplicare au fost stabilite târziu, susțin furnizorii, aceștia fie nu au știut să le aplice, fie nu le-au înțeles, fie nu au mai avut timp să calculeze plafonările.
ANRE spune că se va face un calcul retroactiv, astfel că următoarele facturi vor veni în ianuarie pentru decembrie și vor conține plafonarea.
În cazul Legii Compensației limita maximă la consumul de energie electrică este de 1500 de kw/h, iar la gaze naturale este 1000 de kw/h. Factura la gaze naturale va fi redusă cu cel mult 33%, iar la energie electrică va fi compensată cu 0,29 lei per kilowatt oră.
În cazul compensării, furnizorii vor fi cei responsabili să facă cererea de decontare, tot ei se vor ocupă de calculul compensațiilor. Iar la consumator vor ajunge facturile după ce s-au aplicat compensațiile.
Compensarea se acordă tuturor clienților care nu beneficiază de alte facilități din legea consumatorului vulnerabil. Iar consumatorul care depășește consumul maxim într-o lună nu va mai fi compensat în luna respectivă.
Și micro întreprinderile sau întreprinderile mici și mijlocii pot beneficia de aceste facilități. Termenul limită până când se pot face cererile de către furnizori este 30 iulie 2022. Compensarea se acordă pentru fiecare lună din sezonul rece noiembrie 2021 — martie 2022.