Antena 3 CNN Actualitate Factură de 20.000 de lei pentru un român care a consumat doar 300MB în roaming, în Japonia

Factură de 20.000 de lei pentru un român care a consumat doar 300MB în roaming, în Japonia

Alin Tarnovschi
2 minute de citit Publicat la 23:00 10 Ian 2023 Modificat la 23:00 10 Ian 2023

Românul a povestit că a primit o factură în valoare totală de 20.103,85 lei, după ce a fost în Japonia şi a folosit datele mobile în roaming.

Când s-a întors în ţară, acesta a primit un mesaj de la compania de telefonie mobilă prin care era înştiinţat că are de plătit o sumă astronomică pentru datele folosite în roaming.

Pe site-ul companiei, tariful pentru date mobile în Japonia este de 13 euro pentru 1MB, ceea ce înseamnă că, în total, bărbatul a consumat puţin peste 300MB pentru a ajunge la suma facturată.

Românul a cerut sfatul oamenilor printr-o postare pe Reddit.

"Da, chiar am de plată cât se vede in screenshot. Cum s-a întâmplat: am fost în Japonia acum ceva timp iar la scurt timp după aterizare primesc mesaj cum că am de plata peste 19.000 lei la roaming pentru aproximativ 200/300mb de internet. La întoarcere am făcut reclamație pentru care încă aștept un răspuns (aproape au trecut 30 de zile). Serviciile mi-au fost suspendate de curând. Am vorbit de nenumărate ori cu diferiți angajați, iar de fiecare data aud alta procedura. Unii mi-au spus sa amân plata, alții ca n-am ce să fac și daca se dovedește că e vina mea voi plăti și penalitățile (care până acum s-ar calcula undeva la 2000+ lei/ 20€ pe zi), ultimul angajat mi-a spus ca nu trebuie sa fac nimic până nu primesc răspuns, altul mi-a spus că apare in sistem reclamația și că tot la fel trebuie doar să aștept.

Prima persoana care a analizat situația a spus că pe contul meu limita de 50€ nu e activata/a fost dezactivată iar telefonul meu s-a conectat cumva și le-a făcut consum și că trebuie să plătesc (același angajat care mi-a și făcut reclamația în sistem). Din partea mea nu înțeleg de ce nu s-a oprit la 1/2 miliarde €. Nu îmi amintesc să fi dezactivat nicio limită, singurul mod prin care s-ar fi putut întâmpla acest lucru ar fi în aplicație, pentru că nu am sunat sau dat vreun mesaj de dezactivare. În plus, daca aș fi dezactivat acel buton de limitare, mi se pare ireal să nu existe totuși o limita la 200/300€ și să se poată ajunge la 4000€ in câteva zeci de minute.

Îmi este imposibil să plătesc așa sumă de bani, poate doar daca îmi vând casa. Iar dacă se aplica și penalitățile de 20€/zi devine un loop în care factura creste continuu iar eu nu voi avea niciodată bani suficienți pentru achitare. Menționez că nu am primit nimic altceva înafara mesajului cu ești in Japan, iar mai apoi suma de plată. Am mai făcut consum roaming de 200/300€, dar atunci a fost intenționat și a trebuit sa confirm telefonul continuarea utilizării. + de la depunerea reclamației primesc 10+ mesaje când intru in alta țară.

Aș fi foarte recunoscător dacă printre voi exista cineva cu experiență în așa ceva care m-ar putea ajuta cu un sfat", a fost mesajul transmis de român pe Reddit.

Etichete: roaming japonia Reddit
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole