Antena 3 CNN Actualitate Social FACIAS, dezvăluiri despre PNRR: România a atras de șapte ori mai puțini bani decât ținta propusă pentru transporturile feroviare

FACIAS, dezvăluiri despre PNRR: România a atras de șapte ori mai puțini bani decât ținta propusă pentru transporturile feroviare

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 16:18 12 Mai 2023 Modificat la 16:18 12 Mai 2023

„Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a vrut să afle care este stadiul finanțării europene privind infrastructura feroviară din România și dacă țara noastră îndeplinește condițiile cerute de Uniunea Europeană. În acest sens, FACIAS a adresat o solicitare Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și a aflat unde se duc banii din PNRR, dar și câți bani a primit România până acum pentru transportul feroviar.

Conform răspunsului transmis de minister către FACIAS, până în acest moment, România a deschis lucrări ce ar urma să fie decontate în valoare de 865 milioane lei pentru proiectele care vizează infrastructura feroviară. Din păcate însă, până în acest moment, țara noastră reușise să atragă doar 115 milioane, de 7 ori mai puțin decât ținta propusă. Singurele proiecte pentru care România a reușit să atragă finanțare europeană prin PNRR au fost pentru lucrările începute în vestul țării, electrificarea și reabilitarea căii ferate Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, aproximativ 45 milioane, și modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, aproximativ 70 milioane”, transmite FACIAS într-un comunicat de presă.

În prezent, potrivit datelor oficiale, aproape 700 de kilometri de cale ferată se află în proces de modernizare.

„Ministerul Transportului și Infrastructurii derulează în prezent proiecte ce prevăd investiții de modernizare, reînnoire sau electrificare pentru peste 700 de km de cale ferată. Astfel, pe lângă cele două proiecte pentru care au reușit să obțină și finanțare europeană, 315 km, ministerul a semnat deja primele contracte și pentru reînnoirea liniilor de cale ferată pe tronsoanele București-Pitești (198 km) și Reșița-Voiteni (65 km), pentru electrificarea și reînnoirea tronsoanelor dintre Constanța-Mangalia (43 km) și Videle-Giurgiu (67 km). Totodată, ministerul transportului desfășoară proiecte de tip Quick Wins pe aproximativ 400 de km, proiecte care se referă la lucrări punctuale pentru eliminarea restricțiilor de viteză și creșterea gradului de siguranță pe calea ferată”, mai spune FACIAS.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole