"În ultima perioadă a funcţionat doar partea de împachetare a zahărului la Luduş, zahăr venit din Ucraina, importat din Ucraina şi care a fost ambalat la noi în fabrică sub brandul de zahăr de Bod", a declarat un reprezentant de la fabrica de zahăr de la Luduş.
În ceea ce priveşte activitatea de procesare a sfeclei de zahăr, aceasta va începe în unitatea de la Luduş la 1 septembrie, odată ce primele cantităţi de sfeclă de la fermierii români vor ajunge în fabrică.
Citeşte şi: Românii preferă să îşi crească singuri legumele după ultimele scumpiri, chiar şi la bloc
"Acest lucru ne bucură pentru că, în sfârşit, avem o certitudine că reîncepe producţia de zahăr de Luduş. Pe noi ne interesează ca aici, la fabrica noastră, să se producă zahăr, nu numai să se ambaleze", a mai precizat reprezentantul fabricii de la Luduş.