Antena 3 CNN Emisiuni Agricool O fabrică de procesare a lânii urmează să fie construită la Făgeţelu, în judeţul Olt

O fabrică de procesare a lânii urmează să fie construită la Făgeţelu, în judeţul Olt

Roxana Mihăiescu
<1 minut de citit Publicat la 14:38 03 Oct 2023 Modificat la 14:38 03 Oct 2023

Investitorii au obţinut peste 182 de milioane lei în cadrul unei scheme de ajutor de stat. Zeci de crescători de oi, capre și vaci au venit cu cele mai frumoase exemplare la Expoziția din Văideeni. Unii dintre ei spun că se mai merită să crească animale.

”Da, merită pentru că e totul natural, avem pentru noi. E autohton. Am 110 de oi. De origine sunt ontigau ruginiu. În schimb, lâna... e o problema mare cu lâna. N-avem ce face cu ea, ziceau mulți că vor să vină să o ia pentru izolații, dar nu vine nimeni”, a spus participantul Nitulete Petre, pentru Antena 3 CNN.

Efectivele de animale scad de la an la an, însa pasiunea îi face pe fermieri să nu renunțe.

”Munca în agricultură nu este plătită, statul român trebuie să îi sprijine și pe fermierii români și cred că trebuie să avem o politică națională de sprijin pentru fermieri”, a declarat Constantin Rădulescu, președinte Consiliu Județean Vâlcea.

Mai mult decât atât, țara noastră se află în topul țărilor care exportă carne de oaie. 

”România e pe unul dintre locurile fruntașe în exportul de carne de oaie din România sau în exportul de animale vii în special către țările arabe, dar nu numai acolo”, a declarat Florinel Bîrca, director general Agenția Națională pentru Zootehnie.

Etichete: fabrica fermieri lână
Citește mai multe din Agricool
» Citește mai multe din Agricool
TOP articole