Antena 3 CNN Formula 1 F1: Lando Norris a câştigat sprintul la Marele Premiu al Braziliei

F1: Lando Norris a câştigat sprintul la Marele Premiu al Braziliei

B.C.
1 minut de citit Publicat la 16:53 02 Noi 2024 Modificat la 23:12 02 Noi 2024

Lando Norris a câștigat cursa de sprint de la Marele Premiu al Braziliei, fiind urmat de Oscar Piastri și de Max Verstappen. 

Britanicul Lando Norris (McLaren) a fost câştigătorul cursei de sprint la Sao Paulo, în Marele Premiu al Braziliei, urmat de coechipierul său, australianul Oscar Piastri. Victoria lui Lando a fost decisă de un ordin venit de la conducerea echipei.

Pe locul al treilea s-a clasat olandezul Max Verstappen (Red Bull), care însă va începe cu cinci locuri penalizare pe grila pentru cursa de duminică, din cauza faptului că a trecut la al şaselea motor în sezonul actual.

„Nu sunt foarte mândru de asta, dar ca echipă am reacţionat bine. Îi mulţumesc lui Oscar. Am facut o treabă foarte bună ca echipă, rezultatul pe care ni l-am dorit. Oscar a pilotat foarte bine azi, el ar fi meritat să câştige. Ne uităm cu încredere la calificări și la cursa de mâine. E dificil să conduci în acel aer murdar. Credeam că sunt mult mai rapid, dar nu am reuşit să fac depăşirea în acel moment. O cursă foarte bună pentru McLaren”, a declarat Norris, după cursa de sprint.

Duminică, de la ora 19.00, va avea loc cursa Marelui Premiu al Braziliei, în direct pe Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY.

Citește mai multe din Formula 1
» Citește mai multe din Formula 1
TOP articole