Antena 3 CNN International News Prăbușirea de pe portavionul Carl Vinson: noi imagini arată cum avionul F-35 ia foc la impact. Oficialii americani au confirmat că sunt autentice

Prăbușirea de pe portavionul Carl Vinson: noi imagini arată cum avionul F-35 ia foc la impact. Oficialii americani au confirmat că sunt autentice

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 22:04 07 Feb 2022 Modificat la 22:04 07 Feb 2022

Incidentul a avut loc pe 24 ianuarie. Aparatul ia foc după impact. 

Apropierea avionului F-35C, cel mai nou și mai scump avion de vânătoare din dotarea Marinei militare a SUA, este filmată în timp ce este vizionată pe un monitor din interiorul portavionului.

Imaginile furnizare de monitor sunt surprinse din două unghiuri. 

Ambele surprind aparatul F-35 în apropierea portavionului.

Pe măsură ce avionul de 100 de milioane de dolari se apropie de portavion și pare să aibă probleme, echipajul navei poate fi auzit strigând "Wave off, wave off", termen care desemnează anularea aterizării, turarea motoarelor pentru a căpăta viteză, zborul în jurul navei și repetarea tentativei.

În mod evident, avertismentul de anulare a aterizării vine prea târziu.

Într-o primă secvență, avionul lovește puntea, izbucnește în flăcări și apoi se învârte în fața camerei. 

Filmarea din al doilea unghi arată cum avionul în flăcări se înclină de-a lungul punții, apoi alunecă în apă.

Sfârșitul clipului înfățișează echipajul reacționând în decurs de câteva secunde, pulverizând spumă pe puntea lovită de avion.

Marina militară a SUA confirmă că înregistrarea e autentică

Peter Layton, un fost ofițer al Forțelor Aeriene Regale Australiene, citat de CNN, a spus, după ce a urmărit imaginile, că pilotul de pe F-35 părea să aibă probleme de control la apropierea de portavion.

Potrivit fostului ofițer, imaginile prăbușirii sugerează că pilotul nu folosea sistemul automat de aterizare. Acesta este un dispozitiv digital de control care reduce numărul de corecții pe care pilotul trebuie să le facă pentru o apropiere sigură de puntea portavionului.

Marina militară a SUA a confirmat că înregistrarea distribuită pe rețelele sociale este autentică și că distribuirea acesteia nu a fost autorizată.

"Am luat cunoștință de faptul că a avut loc o difuzare neautorizată de imagini video realizate cu camerele de la bordul USS Carl Vinson (CVN 70) în timpul prăbușirii aparatului F-35C Lightning II, care a avut loc pe 24 ianuarie, în Marea Chinei de Sud.

Sunt investigate atât prăbușirea, cât și difuzarea neautorizată a înregistrărilor video de la bordul navei", a precizat comandorul Zach Harrell, purtătorul de cuvânt al Comandantului Forțelor Aeriene Navale.

Filmarea neautorizată s-a făcut în timpul unei vizionări a imaginilor filmate în timpul prăbușirii

Succesiunea imaginilor pe ecran sugerează că s-a filmat o vizionare a incidentului, după producerea acestuia.

Potrivit fostului pilot citat de CNN, Marina SUA înregistrează fiecare aterizare pe portavion din mai multe unghiuri, în vederea analizei ulterioare.

Materialul recent difuzat este a doua filmare a accidentului din 24 ianuarie care este distribuită neautorizat.

La mai puțin de o săptămână de la prăbușire, au apărut o filmare cu avionul în apropierea portavionului și un cadru static cu epava la suprafața apei.

Șapte persoane au fost rănite în accident: pilotul, care s-a catapultat, și alte șase la bordul USS Carl Vinson.

La scurt timp după accident, oficialii Marinei au descris pagubele aduse USS Carl Vinson drept superficiale și au precizat că portavionul și-a reluat operațiunile normale.

Ulterior, au început operațiunile de recuperare a epavei aparatului F-35 de pe fundul mării.

Analiștii au estimat că ridicarea epavei este o acțiune complexă, monitorizată de Beijing, care revendică aproape toată Marea Chinei de Sud.

F-35C înglobează unele dintre cele mai avansate tehnologii militare americane Washingtonul vrea ca acestea să nu încapă pe mâna chinezilor.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole