Antena 3 CNN Actualitate Lucrările de extindere a pistei de aterizare a Aeroportului din Oradea au fost finalizate

Lucrările de extindere a pistei de aterizare a Aeroportului din Oradea au fost finalizate

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 15:46 05 Apr 2024 Modificat la 15:46 05 Apr 2024

În cursul zilei de vineri, a fost făcută recepția finală a lucrărilor la pista de aterizare/decolare și a celorlalte investiții realizate în cadrul proiectului ”Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea”.

Proiectul a inclus extinderea pistei de decolare și aterizare cu 420 de metri înspre Nojorid, de la 2,100 m la 2,520 metri, extinderea platformei de îmbarcare și debarcare, implementarea unui sistem de împrejmuire perimetral aferent pistei extinse, și a unui drum de securitate, achiziționarea echipamentelor necesare pentru întreținere și mentenanță, precum și echiparea direcției 01 cu sistemul instrumental de apropiere de precizie CAT II.

În această săptămână, aeronava Autorității Aeronautice Civile Române (AACR) a efectuat 15 ore de zbor pentru a calibra balizajul luminos și sistemul de asistență la aterizare pe direcția 01, în vederea asigurării unei ghidări precise a aeronavelor în timpul aterizării.

Prin instalarea echipamentului instrumental de apropiere de precizie (ILS) CAT II, se va facilita aterizarea aeronavelor pe direcția 01 dinspre sud, chiar și în condiții de vizibilitate redusă de până la 300 de metri.

În plus, numărul de survolări ale municipiului Oradea în procedura de apropiere va scădea semnificativ, traficul aerian putând fi astfel direcționat dinspre sud.

”Prin implementarea acestor investiții strategice, Aeroportul Oradea și-a consolidat infrastructura pentru a face față unui trafic aerian în creștere. În paralel, s-a adaptat și s-a conformat celor mai recente cerințe și standarde din sectorul aviației, asigurând astfel că activitățile aeroportuare se desfășoară într-un mediu sigur și conform normelor internaționale”, spun reprezentanții Aeroportului, notează Mediafax.

Proiectul ”Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea” cod SMIS2014+ 151331 a fost finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Valoarea totală a Contractului de Finanțare este de 147.382.258,90 lei, iar valoarea eligibilă este de 125.167.055,53 lei, din care 122.663.714,42 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă (echivalentă cu 98% din valoarea totală eligibilă).

Etichete: aeroport Oradea pista
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole