Antena 3 CNN Actualitate Stația de GPL de la Crevedia funcționa ilegal. ISU suspendase activitatea

Stația de GPL de la Crevedia funcționa ilegal. ISU suspendase activitatea

Carmina Pricopie
1 minut de citit Publicat la 22:03 26 Aug 2023 Modificat la 22:28 26 Aug 2023

A fost confirmat oficial că acel depozit de GPL funcționa ilegal pentru că cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au suspendat activitatea acolo. Cu toate acestea cei care dețin acest depozit au continuat să îl folosească.

Martorii vorbeau despre o primă explozie la un TIR, ulterior a ars o mașină, iar apoi un rezervor a fost aruncat peste drum, în urma deflagrației. Putem presupune că această nenorocire a pornit în momentul în care era adus combustibil și vărsat acolo într-un recipient subteran, pentru că în acest moment există un recipient sub pământ pe care ei îl tot alimentau și acesta este de fapt pericolul real și cel mai mare pentru pompieri.

Citește și: Explozie puternică la o stație GPL din Crevedia, pe DN1 A: A fost activat Planul Roșu de intervenție

Din acest motiv, ei nu s-au apropiat foarte mult de cele două cisterne asupra cărora stropeau cu apă ca să răcească combustibilul care se afla înăuntru și cu toate acestea nu au reușit. Una dintre ele le-a explodat în față. Cinci pompieri au fost răniți, unii dintre ei foarte grav.

Oamenii din zonă au fost evacuați pe o rază de 300 de metri. Anterior acestei explozii au mai fost opt victime, șase cu arsuri foarte grave, care au fost transportate la București. Alte două persoane au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole