Antena 3 CNN Actualitate Explozie pe un șantier de pe autostrada A7: Un muncitor a murit

Explozie pe un șantier de pe autostrada A7: Un muncitor a murit

de Bianca Chirilă    |   

O persoană a murit, sâmbătă, în urma unei explozii care s-a produs pe şantierul autostrăzii A7, în zona Dumbrava - Albeşti.

„Pompierii prahoveni au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor şi pentru acordarea primului ajutor medical unei persoane surprinse de o explozie (neurmată de incendiu). Ajunşi la locului intervenţiei, salvatorii au constatat că persoana surprinsă, bărbat - 57 de ani, prezintă leziuni incompatibile cu viaţa”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Surse oficiale au precizat că, potrivit primelor date, deflagraţia s-a produs în timpul unor lucrări de sudură la nişte traverse care ar fi fost proaspăt vopsite.

Reacția ministrului Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis, sâmbătă, după explozie, că domeniul construcţiilor este unul riscant, orice greşeală având potenţial fatal.

„Condoleanţe familiei angajatului care şi-a pierdut astăzi viaţa, în timp ce lucra pe şantierul Lotului 1 al Autostrăzii Ploieşti-Buzău! Domeniul construcţiilor este unul riscant, cu atât mai mult cu cât se lucrează într-un ritm accelerat. Orice greşeală poate fi fatală şi, de aceea, este foarte important ca normele de protecţie a muncii să fie, cu stricteţe, respectate! În prezent, autorităţile judiciare desfăşoară cercetări la faţa locului pentru a afla cauza producerii acestui tragic acciden”, a scris Grindeanu pe Facebook.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova. 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile