Update 19:00 Incendiul a fost lichidat.
Au mai fost evaluați medical trei copii cu vârste de 6, 8 și 12 ani. Aceștia au fost transportați la spital, conștienți, unul dintre ei cu ușoară intoxicație cu fum, iar ceilalți doi cu atac de panică.
Știre inițială
Pompierii intervin vineri după-amiaza în Onești, unde a avut loc o explozie într-un bloc cu patru etaje. Deflagrația a fost urmată de incendiu.
Garda de Intervenție a Detașamentului de Pompieri Onești a fost solicitată să intervină în oraș, în urma unui apel primit prin apel la 112 care anunța faptul că, la nivelul unui apartament dintr-un bloc de locuințe de tipul P+4 s-a produs o explozie.
Deflagrația a fost urmată de un incendiu.
La locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și o ambulanță SAJ.
Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă mocnit într-un apartament situat la parter.
A fost evacuat un bărbat, care a suferit arsuri pe 90-95% din suprafața corpului.
Echipajele ISU acționează pentru evacuarea locatarilor blocului.