O mie de elevi de la un Colegiu Naţional din Deva vor face orele online după ce un licean de clasa a 9-a a a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Tânărul de 15 ani este campion monidal la karate şi a participat, înainte de începerea noului an scolar la o competiţie în Polonia, de unde s-a întors cu 5 medalii de aur şi una de argint. Din fericire băiatul este asimptomatic, însă trebuie să stea în carantină timp de 14 zile.
”Am decis ca cursurile gimnaziale și liceale să se organizeze online, cursurile primare și preșcolare să se realizeze față în față”, a declarat Irina Botici, director adjunct la Colegiul National Pedagogic Regina Maria din Deva
Conducerea liceului susţine că profesorii au fost instruiţi pentru predarea online.
Școlile se închid una după alta
Pe de altă parte, trei elevi şi o îngrijitoare din Galaţi au fost confirmaţi pozitiv cu SARS COV 2 după prima săptămână de şcoală.
Şcoala din localitatea Priponeşti a fost trecută în scenariul roşu după ce o îngrijitoare a prezentat simptome, iar testul a confirmat infecţia cu coronavirus.
”Până în momentul de față au fost confirmate 6 cazuri, 3 săptămâna trecută, în weekend încă trei”, a declarat Liliana Iordachescu, purtător de cuvânt DSP Galați.
În Iaşi, o unitate de învățământ a intrat în scenariul roşu după ce 4 elevi au fost depistaţi pozitiv. O altă şcoală, două licee şi trei grădiniţe au decis suspendarea cursurilor faţă în faţă, pentru câte o clasă.
În Maramureş, elevii din 9 comune vor învăţa exclusiv online, iar în Cluj au fost înregistraţi în total 15 elevi, dar şi 11 profesori cu COVID-19 în 12 unităţi de învăţământ.
Şi judeţul Dolj înregistrează infectări în rândul copiiilor. La finalul primei săptămâni de şcoală erau deja raportaţi 10 elevi confirmaţi cu coronavirus. Potrivit Ministerului Educației, în total, 321 de unități de învătământ fac cursurile exclusiv online.