Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Explozie de boli endocrine în rândul copiilor şi tinerilor. Ce spun medicii

Explozie de boli endocrine în rândul copiilor şi tinerilor. Ce spun medicii

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:10 27 Mai 2024 Modificat la 19:10 27 Mai 2024

Şi mai îngrijorător este că, în peste 80% din totalul cazurilor, bolile tiroidiene nu dau simptome, iar atunci când ele apar pot fi înşelătoare pentru că cei mai mulţi au insomnii ori atacuri de panică. 

Un calvar trăiesc şi cei cu boli endocrine rare. Tratamentul vital al acestor pacienţi nu se găseşte din păcate în ţară. 

Eliza are 2 ani şi se luptă deja cu o afecţiune rară a glandei tiroide, o boală care îi provoacă o deficienţă foarte mare de calciu în organism. Părinţii ei povestesc că primele simptome au debutat încă din prima lună de viaţă. 

„Are un echilibru fragil, tot  timpul trebuie să monitorizăm nivelul de calciu, să vedem dacă e în limite și să suplimentăm. Medicii din România nu sunt atât de bine informați în ceea ce privește boala ei, pentru că e un caz foarte rar”, spune mama Elizei, Oana Dumitrescu.

Din acest motiv, tratamentul care o ţine pe copilă în viaţă nu se găseşte în ţară. 

„A fost o perioadă de câteva zile foarte turbulentă, în care a fost destul de aproape de a o pierde. Acest medicament este, momentan, sursa care îi permite să trăiască normal și să aibă o dezvoltare normală”, mărturiseşte Teodor Dumitrescu, tatăl fetiţei.

O afecţiune endocrină i-a schimbat şi viaţa Ramonei care şi-a aflat diagnosticul în urma unui control de rutină. 

„Unor persoane li se pare că viața lor continuă fără nicio problemă, dar de fapt tu poți să ai o bombă cu ceas. Așa că sfătuiesc lumea să se ducă la medic să să se verifice. Din păcate, la mine a fost cazul sever de hipoparatiroidism. În momentul de față, nu există un tratament adecvat acestei probleme”, povesteşte o pacientă din Bucureşti.

Medicii atrag atenţia că asistăm la o explozie a bolilor endocrine atât în rândul copiilor însă şi în rândul tinerilor. Cazurile au crescut cu cel puţin 30% în ultimii ani, din acest motiv putem obţine o programare la un consult chiar şi peste un an. 

Bolile endocrine afectează în special femeile, unele  se pot lupta cu un exces de hormoni tiroidieni în organism. 
Afecţiunile glandei tiroide se pot depista în urma unor analize de laborator specifice. Din păcate, pentru un consult de specialitate putem aştepta chiar şi un an.

Etichete: boli endocrine
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole