Antena 3 CNN Actualitate Ce l-a ucis pe Ioan Crişan. Materialul explozibil folosit în execuţia de la Arad nu era praf de puşcă

Ce l-a ucis pe Ioan Crişan. Materialul explozibil folosit în execuţia de la Arad nu era praf de puşcă

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 12:39 01 Iun 2021 Modificat la 12:43 01 Iun 2021

Ultimele detalii din anchetă arată că erau mai multe substanţe amestecate, un explozibil puternic, concentrat în câteva zeci de grame. 

Totodată, Poliţia a anunţat controale la firmele care vând materiale pirotehnice. 

În ce priveşte suspecţii din acest caz, există deja un cerc restrâns, iar anchetatorii mai spun că e exclus să fie cineva din Serbia, ţară unde ar fi fost produsă bomba, pentru că omul de afaceri nu avea legături cu cineva de acolo.

Pistă nouă în cazul afaceristului ucis în explozie la Arad: Bomba din mașină ar fi fost produsă în Serbia

Anchetatorii au o pistă nouă în cazul morții omului de afaceri arădean Ioan Crișan. Aceștia nu exclud ca bomba folosită pentru a arunca în aer autoturismul afaceristului să fie una artizanală adusă din Serbia.

Surse din anchetă, citate de Gândul, afirmă că este vorba despre un caz de „criminalitate importată”, adică nu reprezintă un mod de operare specific infractorilor români, iar bomba folosită pentru comiterea crimei ar putea proveni din Serbia, în condițiile în care punctul de trecere al frontierei de la Stamora-Moravița se află la puțin peste 100 de kilometri de Arad.

Una dintre ipotezele legate de mobilul crimei ar fi un posibil denunț făcut de Ioan Crișan, care ar fi condus la capturarea unui transport de țigări de contrabandă, pe 24 mai, în localitatea Mândruloc.

Apropiat al lui Ioan Crişan, gest ciudat după momentul exploziei maşinii în care omul de afaceri a ars de viu

Cele trei persoane cu care omul de afaceri din Arad, Ioan Crişan, şi-a petrecut ultimele clipe din viaţă sunt prieteni apropiaţi şi ei au fost audiţi luni, la Bucureşti.

Este vorba despre administratorul supermarketului în faţa căruia a avut loc explozia, ospătarul cafenelei şi o cunoştinţă a lui Crişan, un client care obişnuia să cumpere de la el peşte.

În ce priveşte dispariţia bărbatului misterios cu şapcă, clientul căruia Ioan Crişan îi adusese peşte, acesta a declarat anchetatorilor că nu s-a îndreptat către maşina în flăcări a afaceristului, pentru că mergea spre propriul autoturism, parcat la câţiva metri de cafenea.

Un bărbat în negru, filmat de camere lângă locul exploziei din Arad, are un comportament ciudat

Un bărbat care apare în imagini ar putea fi personajul-cheie în acest dosar.

Deși la câțiva metri de el, arde mașina omului de afaceri, bărbatul din imagini acesta trece grăbit și se depărtează de autoturism ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Bărbatul îmbrăcat în negru pleacă însă ca și cum nimic nu s-a întâmplat, nici măcar nu se uită la mașina care arde în spatele lui, ceea ce indică un comportament ciudat.

Ioan Crișan, afaceristul mort în atentatul de la Arad, avea datorii și încerca să-și mărească afacerea

Ioan Crișan, omul de afaceri care a murit după ce mașina sa a sărit în aer, era îngropat în datorii, iar firma lui apărea în mai multe dosare de executare silită.

Omul de afaceri nu a plătit arenda pe terenurile pe care erau amenajate bazinele piscicole pe care le deținea.

În plus, există și informații potrivit cărora bărbatul din Arad și-a construit afacerea pe bani împrumutați de la bănci și mai mulți indivizi.

Prefect: Autorul atacului cu bombă de la Arad a avut timp să plece din țară

Asasinul care a provocat tragedia de la Arad a avut timp să iasă din țară imediat după explozia mașinii, spune prefectul județului.

El mai spune că granița este foarte aproape, iar autoritățile nu aveau cum să impună restricții la accesul de la frontieră atât de repede.

De asemenea, ipoteza că bomba ar fi fost detonată prin telecomandă este din ce în ce mai sigură.

Bomba care l-a omorât pe omul de afaceri din Arad, montată sub scaunul șoferului

Potrivit unor surse Antena 3, se pare că bomba care l-a ucis pe Ioan Crișan, a fost montată sub scaunul mașinii pe care o conducea. În urma exploziei, balamalele scaunului au fost smulse.

Din primele cercetări, scaunul pe care stătea omul de afaceri Ioan Crişan, a fost efectiv rupt și aruncat în plafonul mașinii.

Celelalte șuruburi și balamale din mașină au fost găsite la locul lor, arzând doar tapițeria.

Asasinat cu bombă, în cazul de la Arad: un bolid de lux a explodat într-o parcare, șoferul a ars de viu

Anchetatorii din cazul mașinii arse de la Arad au suspiciuni ca ar fi fost pusă o bombă în autoturism.

Potrivit unor surse citate de Antena 3, se merge pe varianta unui asasinat în cazul de la Arad.

În acest moment, sunt vizate deja mai mult persoane în acest caz.

Surse: Bomba ar fi fost acționată de la distanță

Bomba ar fi fost activată de la distanță, potrivit unor surse din anchetă și se conturează tot mai mult ideea unui asasinat.

Sunt indicii că bomba ar fi fost acționată cu telecomandă de la distanță.

Pe o distanță de zeci de metri sunt împrăștiate toate obiectele din caroseria mașinii.

Momentul în care bolidul omului de afaceri Ioan Crişan sare în aer la Arad - Galerie foto

Un Mercedes a explodat în parcarea unui supermarket din Arad. Fostul socru al unui deputat a murit

Bărbatul care a ars de viu în propria mașină, în parcarea unui supermarket din Arad, este un cunoscut om de afaceri din județ.

Accidentul a avut loc după ce mașina a luat foc.

Potrivit martorilor oculari citați de newsalert.ro, victima este Ioan Crișan, fost socru al deputatului liberal Sergiu Bîlcea.

Alertă în fața unui supermarket din Arad, după ce o mașină a luat foc și o persoană a murit

Pompierii au interventi pentru a stinge focul de la mașină.

”Autoturismul ardea generalizat la sosirea primelor echipaje, a fost stins în primele 15 minute.

După stingere, în interior s-a găsit o victimă, posibil bărbat”, a spus George Pleșca, de la ISU Arad, sâmbătă, la Antena 3.

Citiți și: Reacția primarului din Arad, după moartea omului de afaceri: "România e singura ţară din UE în care se vând cartele de telefon la liber"

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole